Schimb de experiență și bune practici în domeniul sportului între România și Republica Moldova
-
16 Martie 2023 13:51
Bunele practici privind creșterea numărului de elevi și studenți care practică sportul, dar și promovarea sportului în societate au fost discutate în cadrul vizitei de lucru a secretarului de stat al Ministerului Educației și Cercetării, responsabil de tineret și sport, Sergiu Gurin, în România.
În cadrul vizitei, secretarul de stat a avut o întrevedere cu ministrul Sportului din România, Eduard Novak. Cei doi oficiali au discutat despre prevederile viitorului Memorandum de colaborare în domeniul sportului între Republica Moldova și România; despre Strategia Națională pentru Sport; dar și despre armonizarea legislației Republicii Moldova în domeniul sportului cu legislația Uniunii Europene, îmbunătățirea condițiilor de antrenament pentru sportivii paralimpici, cooperarea mai strânsă între cele două state.
Sergiu Gurin l-a invitat pe ministrul Eduard Novak să viziteze Republica Moldova, pentru a participa la Campionatul European la Haltere care se va desfășura în luna iulie la Chișinău.
În cadrul vizitei la Institutul Național de Cercetare pentru Sport, discuția s-a axat pe experiența României în domeniul cercetării în sportul de performanța și a celui de masă. Centrul Național Olimpic de Pregătire București a fost un alt obiectiv vizitat, acesta oferind condiții dintre cele mai bune pentru sportivii români și nu doar.
Secretarul de stat Sergiu Gurin a reușit să discute și cu antrenorul lotului de natație din Republica Moldova Alexandru Goracev, lotul nostru aflându-se în cantonament în această perioadă. Oficialul a apreciat condițiile de antrenament, mulțumindu-le gazdelor române.
Totodată, Sergiu Gurin a avut o întrevedere cu omologul său din România Thomas Răzvan Moldovan. A fost abordată preluarea practicilor din România în domeniul sportului școlar, la discuții a participat și Constantin Căliman, directorul adjunct al Federației Sportului Școlar și Universitar din România, care s-a oferit să acorde Republicii Moldova tot suportul în vederea dezvoltării sportului școlar atât la nivel zonal, cât și la cel internațional. Un alt subiect de interes pentru Republica Moldova a vizat cluburile sportive școlare.
La finalul vizitei în România, oficialul a vizitat Sala Polivalentă din București, unde se desfășura Campionatul European la Lupte. Prestația luptătorilor de stil greco-roman a fost una excepțională. Alexandrin Guțu a devenit Campion European, iar Vitalie Eriomenco a obținut medalia de bronz. România rămâne un partener foarte important pentru Republica Moldova pentru dezvoltarea, inclusiv a sportului, în special, în contextul aderării la Uniunea Europeană.