S-au terminat lucrările la Terminalul 4 al Aeroportului internațional Iași. Când vor avea acces pasagerii

  • 22 Ianuarie 19:23
S-au terminat lucrările la Terminalul 4 al Aeroportului internațional Iași. Când vor avea acces pasagerii

Lucrările la Terminalul 4 al aeroportului internațional de la Iași s-au terminat, iar acest terminal va putea fi utilizat de pasageri din primăvara acestui an. Aeroportul Iași a avut în 2023 cel mai bun an din istoria sa, depășind în premieră pragul de 2 milioane de pasageri. La CJ Iași se va ține o ceremonie pe 23 ianuarie.

Autorizația de construire pentru noul terminal de la Iași se semna în septembrie 2022, în toamna anului trecut stadiul lucrărilor era de 65%, iar acum lucrările s-au terminat. Investițiile au fost de peste 90 milioane euro, scrie Hotnews.

Terminal T4 are o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, adică de peste zece ori mai mare decât actualul terminal T3.

„În primăvara acestui an vom operaționaliza noul terminal T4, iar dacă cu actuala infrastructură aeroportuară am ajuns la această performanță, T4, care este de aproximativ 13 ori mai mare decât actualul terminal T3, va crea oportunități uriașe pentru întregul județ, iar dezvoltarea aeroportului va fi fără precedent'',, spunea președintele CJ, Costel Alexe.

Terminalul T4 este proiectat pentru a putea procesa 3,3 milioane de pasageri anual și 950 de pasageri pe oră în perioadele de vârf și va deservi zborurile internaționale, traficul intern urmând a fi transferat din T2 în T3.

Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iași presupune, pe lângă construirea terminalului T4, și mărirea capacității de parcare, de la aproximativ 320 de locuri, la aproape 500 de locuri.

Terminalul T4 are subsol, parter, etaj și o suprafață desfășurată de 31.210 metri pătrați, pe o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. Terminalul este construit în continuarea terminalului T3 și va fi legat de acesta printr-o galerie.

Numărul pasagerilor care au călătorit anul trecut pe Aeroportul Iași a fost de 2,33 milioane, traficul fiind în creștere cu 52 % față de anul 2022 și cu 78 % față de anul 2019.

Pe Aeroportul Iași au fost înregistrate, anul trecut, 15,435 de decolări și aterizări, numărul mișcărilor fiind mai mare cu 22% față de cel înregistrat în 2022.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău