S-au calculat câți kilometri de drum au fost reparați în cadrul programului „Drumuri bune 2”

  • 04 Decembrie 2019 12:30
S-au calculat câți kilometri de drum au fost reparați în cadrul programului „Drumuri bune 2”

Peste 500 de km de drum au fost reparați în acest an în cadrul programului „Drumuri bune 2”. Datele au fost prezentate la o ședință cu antreprenorii responsabili de lucrări, care a fost convocată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, transmite MOLDPRES.

Astfel, până la sfârșitul lunii noiembrie curent au fost executate lucrări în 798 de localități, iar în prezent se află în lucru trasee din peste 200 de localități, relevă datele Ministerului Economiei și Infrastructurii. Pentru desfășurarea lucrărilor, în acest an au fost preconizate 950 mln lei. 

La ședință, antreprenorii au făcut o retrospectivă a lucrărilor realizate în fiecare raion din țară, precum și au vorbit despre ultimele porțiuni de drum pe care urmează a fi finisate lucrările.

De asemenea, au avut loc consultări referitor la elaborarea planului de acțiuni pentru anul 2020 privind întreținerea drumurilor naționale, locale și străzilor. Totodată, antreprenorii au menționat că este necesar de a procura tehnică modernă și performantă, pentru ca reparația drumurilor să corespundă standardelor europene.

Anul trecut, în cadrul programului național „Drumuri bune” au fost reabilitați circa 1600 km de drum în 1200 de localități. Suma totală a investițiilor a constituit peste 1,9 miliarde de lei.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău