Satul european: Două grădinițe din Glodeni și Soroca au fost modernizate

  • 11 Aprilie 2023 15:04
Satul european: Două grădinițe din Glodeni și Soroca au fost modernizate

Grădinița nr. 5 din orașul Glodeni și cea din satul Hristici, raionul Soroca au fost modernizate prin Programul „Satul european”. Lucrările de renovare au costat 2,7 mln de lei (135 de mii de euro), transmite MOLDPRES.

Astfel, la grădinița din Glodeni a fost reconstruit acoperișul și achiziționat mobilier nou și alte mijloace tehnice necesare pentru buna desfășurare a activităților educaționale și recreative. Pentru aceasta au fost cheltuiți 1,8 mln de lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Și grădinița din Hristici, Soroca, are acoperiș nou. în acest scop Guvernul a alocat circa 900 de mii de lei. Directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Mihail Croitoru, a efectuat o vizită în localitate și a participat la recepția lucrărilor. „Proiectul reflectă sprijinul autorităților în crearea condițiilor mai bune pentru dezvoltarea localităților și în special a copiilor. Astfel, sperăm că în localitățile din Moldova vor veni tot mai multe familii tinere”, a menționat Mihail Croitoru.

Potrivit ONDRL, 12 grădinițe din țară, care sunt frecventate de aproximativ 1100 de copii, beneficiază deja de condiții mai bune, prin Programul „Satul european”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău