Șase persoane implicate într-un dosar de corupție, reținute în urma perchezițiilor la Bălți. În automobilele și domiciliile bănuiților au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei și circa 2000 de dolari / VIDEO
-
29 Noiembrie 2023 14:17
Ofițerii DGT Nord a CNA au reținut șase persoane în cadrul perchezițiilor de astăzi, 29 noiembrie, care au vizat angajați ai ASP, instructori auto și persoane intermediare, implicate în cadrul mai multor dosare pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență , transmite Radio Chișinău.
Este vorba despre un inspector principal al Secției de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți, 3 instructori auto și doi intermediari care sunt suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Potrivit datelor anchetei, bănuiții ar fi acționat în comun pentru a aranja susținerea examenelor practice și teoretice pentru candidații la obținerea permiselor de conducere. În schimbul unor sume de bani, care variau între 450 de euro și 1000 de euro per caz, candidații primeau calificativul ”admis” la probele organizate de Secția de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți.
Din probatoriul administrat de CNA și procurori rezultă caracterul sistemic al actelor de corupție, comise de către bănuiți. În cadrul perchezițiilor efectuate la oficiile SÎTCCA a mun. Bălți, precum și în automobilele și domiciliile bănuiților, au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei, circa 2000 de dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.
Sumele de bani ridicate de către oamenii legii în urma perchezițiilor corporale, în birourile și domiciliile bănuiților.
Precizăm că urmărirea penală a fost pornită la 18 iulie 2023 pe faptul coruperii pasive, iar la 24 noiembrie curent au mai fost pornite alte 7 cauze penale pe fapte de corupere pasivă, activă și trafic de influență.
Anterior, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii au documentat scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere la filialele Edineț, Glodeni, Bălți și Chișinău.
Mai multe persoane, inclusiv funcționari ai Agenției Servicii Publice (ASP), au fost reținute pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.