Șase cazuri de coronavirus, confirmate în Belarus
-
04 Martie 2020 10:42
![Șase cazuri de coronavirus, confirmate în Belarus Șase cazuri de coronavirus, confirmate în Belarus](https://media.radiochisinau.md/image/202003/640x360/9151e0cc4a5f730f0e78721d2d3c48c9.jpg)
Șase cazuri de coronavirus au fost confirmate, miercuri, în Republica Belarus - potrivit unei declarații a ministrului sănătății din această țară, Vladimir Karanik.
Agenția Belta scrie că toate cazurile au fost identificate ca urmare a măsurilor întreprinse de autorități, primele două fiind confirmate datorită verificărilor la care au fost supuse persoanele revenite din țări cu risc epidemiologic.
"Starea de sănătate a tuturor celor șase persoane este absolut satisfăcătoare. În această dimineață, nici unul dintre pacienți nu avea febră" - a precizat ministrul.
Sursa: Rador