Sărăcia înăbușă avântul pro-european al cetățenilor Republicii Moldova (Revista presei)

  • 05 Septembrie 2023 09:41
Sărăcia înăbușă avântul pro-european al cetățenilor Republicii Moldova (Revista presei)

Ziarul de Gardă informează că socialistul Igor Dodon nu poate părăsi țara. Fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”, i s-a respins solicitarea de a părăsi țara, măsură aplicată pentru încă 60 de zile. Decizia a fost pronunțată luni, 4 septembrie, de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ).

„Inculpatul Dodon Igor, deja aflându-se în libertate, fără alte obligații decât nepărăsirea țării, ar putea întreprinde toate măsurile pentru a distruge, a influența unii martori, prin intimidarea publică a lor cu anumite declarații în afara procesului de judecată în fața instanței, ceea ce ar afecta grav caracterul obiectiv al procesului penal și ar facilita eschivarea de la răspundere și pedeapsă penală a numitului”, se arată în Decizia CSJ, citată de Ziarul de Gardă. Pe 18 noiembrie 2022, Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara. Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția, notează publicația.

Sărăcia înăbușă avântul pro-european al moldovenilor, constată jurnalistul Vitalie Călugăreanu, într-un comentariu pentru DW, cu referire la rezultatele BOP. 57,8% dintre cetățenii intervievați în cadrul sondajului au bifat că lucrurile în Moldova merg într-o direcție greșită, iar principala lor preocupare nu este războiul ruso-ucrainean de la hotar (12,1%), ci sărăcia (24,4%), viitorul copiilor (16,1%) și prețurile mari (15,2%). Sărăcie amplificată de război, exploatată propagandistic de Rusia. Propaganda rusească (în continuare foarte puternică în Moldova) a înăbușit argumentele guvernării despre consecințele dezastruoase pe care le-a generat războiul din Ucraina asupra economiei naționale. S-a lucrat metodic în ultimii doi ani la polarizarea societății, iar rezultatele acestui război hibrid dus de Rusia în Republica Moldova se văd în acest ultim Barometru al Opiniei Publice. În 2023, frica moldovenilor de o eventuală invazie a Rusiei a scăzut față de 2022, când Rusia a atacat țara vecină. Aceasta se explică prin dovada rezistenței Ucrainei în fața armatei lui Putin, dar și prin prisma obișnuinței moldovenilor de a trăi cu un război în preajmă. Datele sunt importante mai ales în contextul alegerilor locale generale care vor avea loc în noiembrie 2023, dar în special în contextul alegerilor prezidențiale din 2024. Președinta Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău și-au concentrat toate eforturile asupra obținerii unei decizii favorabile, până la sfârșitul acestui an, pentru deschiderea negocierilor de aderare a țării la UE. Pe fondul sărăciei exploatate propagandistic de forțele pro-ruse însă, numărul euroscepticilor crește. Ponderea moldovenilor care ar vota, în eventualitatea unui referendum, pentru aderarea țării la UE a scăzut la 47%. Tot mai mulți moldoveni își îndrăgesc călăul, comentează autorul. Efectul propagandei rusești se vede cel mai bine atunci când analizăm felul cum a evoluat percepția moldovenilor asupra războiului din Ucraina. Numărul celor care justifică războiul Rusiei contra Ucrainei crește. La un an și jumătate de când a început războiul, 33,4% dintre moldoveni consideră că în Ucraina are loc o invazie nejustificată a Rusiei – în scădere față de 38,3% în 2022.

Cetățenii moldoveni, influențați de propaganda Moscovei. Ce cred despre invazia Rusiei în Ucraina – scrie și portalul Anticorupție, care reține că peste 35% din respondenții unui sondajul Barometrul Opiniei Publice justifică invazia armatei ruse pe teritoriul Ucrainei. 18% dintre respondenți consideră că Rusia apără republicile populare din Donbass și Lugansk de atacurile Ucrainei, iar 17% că invazia reprezintă o operațiune de eliberare a Ucrainei de nazism. „Cred că o influență mare o are mass-media rusească, încă, și statul trebuie să aibă grijă de acest lucru”, a punctat aici directorul executiv al Institutului de Politici Publice (IPP), Arcadie Barbăroșie. Anticoruptie.md au scris în mai multe anchete cum propaganda rusă este diseminată în rândul moldovenilor. În „Matrioștele” propagandei ruse în Republica Moldova: păpuși și păpușari, jurnaliștii au descoperit cum peste un miliard de ruble rusești, doar din surse oficiale, sunt cheltuite anual de Federația Rusă pentru activitățile Fundației „Russkii mir”, un veritabil centru de comandă pentru rețeaua de organizații-fiice din toată lumea, inclusiv Republica Moldova. În lista fondatorilor organizației non-profit, susținută din bugetul federal, dar și din donații ținute în secret, se regăsesc personaje dedicate propagandei rusești, dar și funcționari de rang înalt care, la diferite etape, și-au îndeplinit rolul de agenți activi ai intereselor ruse în spațiul moldovenesc. Jurnaliștii de investigație au realizat o descriere a „Spălătoriei de creieri” a Găgăuziei: cine protejează canalele rusești de propagandă - cum locuitorii din regiunea găgăuză sunt zilnic asaltați de propagandiștii Kremlinului, care promovează deschis războiul și supremația rusă din... televizoarele lor de acasă.

Pe teritoriul Republicii Moldova funcționează două spații informaționale distincte – cel național și cel invaziv din stânga Nistrului, scrie portalul Zona de Securitate. Se conturează și al treilea (deocamdată mai puțin ofensiv), unul care reprezintă un mix între cel național și cel găgăuz – o emanație a tentațiilor antagoniste în raport cu Chișinăul pe care le observăm la politicienii de la Comrat. Televiziunea și radioul public sunt bruiate în stânga Nistrului. Posturile TV care emit din stânga Nistrului, însă, nu sunt bruiate de către autoritățile constituționale. Semnalul lor poate fi captat lejer atât pe teritoriul necontrolat, cât și în orășelele și satele de pe malul drept al Nistrului amplasate geografic în vecinătatea regiunii transnistrene (raioanele Anenii – Noi, Dubăsari, Căușeni, Rezina, Șoldănești, Ștefan Vodă și Criuleni). Unele posturi de radio, care emit propagandă din regiunea transnistreană, pot fi recepționate și la Chișinău. Un tablou dezolant vedem și dacă analizăm ramificațiile războiului informațional prin rețeaua televiziunilor prin cablu. Pachetele TV din regiune nu oferă oamenilor opțiunea de a se abona la posturi TV din dreapta Nistrului. Din 24 februarie 2022 (prima zi de război), Ucraina a deconectat regiunea transnistreană de la rețeaua de internet global. Până atunci conexiunea se făcea prin rețelele care traversau Ucraina. Tiraspolul s-a reorientat rapid și, fără nicio problemă, a identificat un operator din Chișinău care asigură și acum regiunea cu internet și semnal pentru televiziunile ce justifică separatismul și retransmit posturi rusești pro-război, interzise de autoritatea regulatorie de la Chișinău (CA). Astfel arată mașinăria propagandistică ce deservește regimul separatist și Rusia, constată jurnaliști de la Zona de Securitate, care au lansat și versiune în limba rusă a platformei Zona de Securitate, în încercarea de pătrunde în spațiul informațional din regiunea transnistreană, pentru a oferi o alternativă informațională independentă măcar pentru acei care caută adevărul.

Europa Liberă relatează că „Agricultorii din sudul R. Moldova își îngroapă în pământ porumbul, care nu a rodit din cauza secetei. Mai mulți agricultori din raionul Cahul au scos în câmp tractoarele cu discuri pentru a răsturna porumbul, deoarece recolta este compromisă din cauza secetei. În ultimii ani ei și-au redus la jumătate suprafețele cultivate cu această cultură, dar principala problemă este lipsa accesului la irigare”, scrie Europa Liberă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
7
Mon
7
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău