Persoanele care vor fi audiate ca acuzate sunt infimierii Ricardo Omar Almiron și Dahiana Gisela Madrid, coordonatorul infirmierilor, Mariano Perroni, medicul care a coordonat spitalizarea acasă a fostului fotbalist, Nancy Forlini, psihologul Carlos Angel Diaz, psihiatrul Agustina Cosachov și neurochirurgul Leopoldo Luque, indicat drept medicul de familie al lui Maradona.
Procurorii au dorit inițial să-i acuze de presupus omor involuntar, dar în cele din urmă au decis să-i acuze de crimă cu premeditare, infracțiune pentru care pot primi pedepse de 8 până la 25 de ani de închisoare, după ce au primit, la începutul acestei luni, raportul comisiei medicale, în care 11 experți au evaluat circumstanțele morții lui El Pibe de Oro.
Operat la începutul lunii noiembrie 2020 pentru un hematom la cap, Maradona a murit câteva săptămâni mai târziu, la 25 noiembrie 2020, ca urmare a unui edem pulmonar acut secundar și a unei insuficiențe cardiace cronice exacerbate, potrivit autopsiei.