Săptămâna Teatrului Polonez la Chișinău
-
29 Octombrie 2015 10:43
Săptămâna Teatrului Polonez la Chișinău este organizată între 1 și 8 noiembrie de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Teatrul „Aleksander Węgierka” din Białystok, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polonia în Republica Moldova și a Ministerului Culturii din Polonia, transmite IPN.Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, acest…
Săptămâna Teatrului Polonez la Chișinău este organizată între 1 și 8 noiembrie de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” și Teatrul „Aleksander Węgierka” din Białystok, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polonia în Republica Moldova și a Ministerului Culturii din Polonia, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, acest eveniment consemnează 250 de ani de teatru public în Polonia printr-o suită de acțiuni de rezonanță, subliniind valoarea și valorile teatralității poloneze. Pe scena teatrului moldovenesc, cultura poloneză este la ea acasă, recent s-a montat „În largul mării”, iar pentru a pune în scenă „Casa de pe graniță”, după același Slawomir Mrozek, la Chișinău s-a deplasat o echipă de artiști, regizorul Agnieszka Korytkowska-Mazur, pictorul scenograf Paweł Dobrzycki și coregraful Maciej Zakliczynski.
În cadrul Săptămânii Teatrului Polonez la Chișinău vor fi montate șase spectacole - două ale teatrului gazdă și patru ale colegilor de la Białystok. Evenimentul va debuta cu premiera „Casa de pe graniță” după Slawomir Mrozek, regie Agnieszka Korytkowska-Mazur, și va continua cu 3 spectacole de succes produse de Teatrul „Aleksander Węgierko” din Białystok: „Shakespeare” de Dana Łukasińska, programat pentru 3 și 4 noiembrie, „Guguły” (Aguride), de Wioletta Grzegorzewska, 5 și 6 noiembrie, „Glany na glanc” (Cherry docs), de David Gow, 7 și 8 noiembrie. Toate spectacolele sunt lucrate în stilistica teatrului polonez contemporan.
„Shakespeare” e un spectacol complex despre pasiunile, dorințele umane, despre violența în artă, teatralizarea politicii și politizarea teatrului. Geniul din Stafford este trecut printr-o mașină de tocat ce tratează cultura populară ca pe o halcă de carne. Pateul rezultat este la fel de reconfortant ca cel văzut în „Titus Andronicus”.
„Aguride” spune povestea intrării în adolescență, în contextul realității poloneze, a celor ce nu vor părăsi vreodată cătunul Hektary, un sat oarecare, precum și a celor care aleg să-și ducă viața la oraș.
„Cherry Docs” descrie o întâlnire între două persoane cu atitudini diametral opuse: un skinhead care a ucis un indian și un evreu liberal care îi va fi avocat. Nimic nu sugerează posibilitatea unei cooperări între cei doi. Totuși, avocatul întreprinde o tentativă curajoasă de a înțelege mentalitatea clientului său. Piesa a avut premiera în Canada acum 15 ani și explorează problemele ce încă mai există în Polonia, cazurile de naționalism și agresiune rasistă.