Sancțiunile pentru încălcarea normelor privind alimentația copiilor vor fi înăsprite
-
31 Octombrie 2019 13:20
Autoritățile își propun să opereze modificări la Codul Contravențional și Codul Penal pentru a înăspri sancțiunile pentru încălcarea normelor privind alimentația în grădinițe și școli. De asemenea, își propun să ajusteze meniul model, de exemplu prin oferirea a mai multă apă potabilă, în loc de sucuri. Autoritățile vor elabora un caiet de sarcini și reglementări tehnice standardizate pentru achiziționarea produselor alimentare pentru copii. Despre aceasta a anunțat secretarul general al Guvernului, Andrei Spînu, într-o conferință de presă, transmite IPN.
Potrivit secretarului general al executivului, sunt cunoscute multiplele cazuri în care instituțiile de învățământ și furnizorii de produse nu au respectat standardele minime cu privire la alimentația sănătoasă, cu grave consecințe pentru siguranța și sănătatea copiilor. „Pe lângă aceasta, apa din fiecare a cincea instituție de educație nu corespunde parametrilor sanitaro-chimici și a celor microbiologici. Noi nu vom tolera această situație, lucrurile trebuie schimbate”, a notat Andrei Spînu.
Autoritățile vor implementa un plan de acțiuni: „Zece pentru copii”, care are menirea să îmbunătățească alimentația și aprovizionarea cu apă potabilă în școli și în grădinițe. Acesta a fost elaborat în urma dispoziției semnate de prim-ministru, fiind dispuse consultări cu autoritățile publice centrale responsabile, precum și cu reprezentanții autorităților locale și ai societății civile.
Secretarul general al Guvernului a menționat că urmează a fi pilotate achizițiile publice centralizate pentru produsele alimentare și apă potabilă la nivel de oraș, primării, consilii raionale etc. De asemenea, procesul de achiziții va fi ajustat astfel încât managerii să se preocupe mai mult de calitate și mai puțin de procedurile birocratice.
Autoritățile își mai propun să modifice o hotărâre de Guvern, pentru a-i pune pe lista de interdicții a achizițiilor publice pe operatorii economici care nu și-au îndeplinit obligațiile asumate.