Salariul minim al profesorilor din instituțiile superioare se majorează

  • 17 Noiembrie 2016 07:32
Salariul minim al profesorilor din instituțiile superioare se majorează

Cuantumul minim garantat al salariului profesorilor din instituțiile de învățământ superior de stat cu autonomie financiară a fost majorat. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri, 16 noiembrie, de către cabinetul de miniștri. Prin urmare, cadrele didactice, dar și conducerea universităților vor avea salarii minime mai mari.

Astfel, profesorii din instituțiile de învățământ superior de stat cu autonomie financiară vor primi un salariu nu mai mic de 4030 de lei. Un lector universitar superior va primi de la stat un salariu minim de 3355 de lei, în timp ce un lector sau un asistent universitar va avea un salariu minim de 2955 de lei.

Salarii mai mari vor avea și cei care au funcții de conducere în cadrul universităților. Astfel,  un rector al unei universități de categoria întâi va primi un salariu minim de 6710 lei, adică cu 1200 de lei mai mult decât până în prezent. Totodată, rectorul unei instituții de categoria a doua va fi de 6040 de lei, iar conducătorul unei instituții de categoria a  trei va fi primi de la stat 5370 de lei.

În luna septembrie, salariile lunare ale cadrelor didactice și corpului profesoral au fost majorate cu 8,6%.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău