Saad Hariri a sosit la Paris, unde va fi primit de președintele Emmanuel Macron
-
18 Noiembrie 2017 11:36
Premierul demisionar libanez Saad Hariri a sosit sâmbătă dimineață la Paris, unde urmează să aibă o întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron, informează agențiile de presă internaționale.
''Premierul a sosit'', a declarat o sursă apropiată familiei Hariri pentru dpa, fără a oferi alte detalii.
Postul de televiziune libanez Future TV a difuzat imagini cu un convoi de mașini care părăsea aeroportul parizian Le Bourget, unde a aterizat avionul lui Hariri.
Aceasta este prima deplasare peste hotarele Arabiei Saudite pe care o efectuează Saad Hariri după anunțul demisiei sale, pe 4 noiembrie la Riad, și are loc pe fondul speculațiilor conform cărora el a fost ținut în arest de către autoritățile saudite.
Președintele Libanului, Michel Aoun, a anunțat că va accepta sau va respinge demisia lui Hariri numai după ce acesta revine în țară, în timp ce mișcarea șiită Hezbollah a susținut că Riadul l-a forțat pe premierul libanez să demisioneze.
Franța, fostă putere colonială, a făcut presiuni asupra lui Saad Hariri pentru a reveni în Liban și a-și clarifica poziția legată de demisie.
Anunțul demisiei premierului libanez a survenit într-o perioadă de tensionare a relațiilor între puterile regionale Arabia Saudită și Iran, care susțin părți beligerante diferite în mai multe conflicte din Orientul Mijlociu. Libanul a fost scena unui război civil între anii 1975 și 1990 și implicat într-un conflict cu vecinul său de la sud, Israel, în 2006.
După izbucnirea războiului din Siria, mulți s-au temut că acest conflict ar putea agrava situația politică din Libanul vecin.
Tatăl lui Saad Hariri, fostul premier Rafiq Hariri, a fost asasinat într-un atac cu mașină-capcană în anul 2005. În acest caz, un tribunal internațional a condamnat la închisoare cinci membri ai mișcării șiite libaneze Hezbollah.