Rușii atacă din cinci direcții în Ucraina. Ar fi reușit să străpungă apărarea ucraineană la Verbove

  • 19 Februarie 16:57
Rușii atacă din cinci direcții în Ucraina. Ar fi reușit să străpungă apărarea ucraineană la Verbove

Armata ucraineană a raportat luni tiruri intense din partea trupelor ruse în apropiere de Robotîne, un sat din regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, localitate asupra căreia trupele ucrainene au preluat controlul în contraofensiva din vara trecută.

„Inamicul a condus 10 tentative nereușite de atac asupra pozițiilor forțelor de apărare (ucrainene) în zona Robotîne. Aici, situația este schimbătoare, inamicul recurge la tiruri susținute”, a indicat Dmitro Lihovii, purtător de cuvânt militar ucrainean pentru acel sector de front. scrie DIGI24.

Acesta mai afirmă că armata ucraineană a respins atacuri efectuate „cu un număr important de vehicule blindate”, dar rușii au început să atace cu „grupuri mici de asalt și mai multe vehicule blindate”, precum și cu aviația care „operează activ”.

„Aceste tentative de acțiuni ofensive sunt stopate, inamicii sunt eliminați în jurul Robotîne”, susține în acest timp generalul Oleksandr Tarnavski, comandantul ucrainean responsabil pentru acel sector de front.

Canalul de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene, a anunțat duminică seară că trupele ruse au reușit să străpungă apărarea ucraineană la Verbove, localitate situată la câțiva kilometri est de Robotîne.

Potrivit blogului militar rus Rîbar, trupele ruse ar fi pătruns în partea de sud a localității Robotîne. Această localitate a fost recuperată de armata ucraineană în luna august, acțiune prezentată atunci de Kiev ca un succes major al contraofensivei ucrainene care în cele din urmă s-a încheiat fără câștiguri teritoriale majore.

Rușii sunt în ofensivă în mai multe sectoare ale frontului. Noile acțiuni ofensive ruse pe frontul din sudul Ucrainei au început în weekend, în timp ce trupele ruse preluau controlul asupra orașului Avdiivka, la circa 150 de kilometri nord-est de Robotine, după patru luni de asediu asupra orașului. În sectorul de front Avdiivka, „rușii se regrupează, și-au atins obiectivele tactice” și „transferă probabil unități (de la Avdiivka) spre alte sectoare” ale frontului, a mai menționat purtătorul de cuvânt militar ucrainean Dmitro Lihovii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,09 m/s
Wed
1
Thu
1
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău