Rusia | Zborurile spre ISS vor dura mai puțin decât cele cu avionul de la Moscova la Bruxelles
-
17 Decembrie 2018 19:27
Rusia intenționează să transporte cosmonauți și turiști pe Stația Spațială Internațională (ISS) în cadrul unor zboruri ce vor avea durate mai mici decât cele ale unor curse regulate cu avionul între Moscova și Bruxelles, informează DPA.
Această performanță va fi testată în luna martie cu ajutorul unei capsule de tip cargo, ce va fi lansată spre laboratorul orbital, a anunțat directorul agenției spațiale ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin.
Durata acelui zbor ar trebui să fie de aproximativ trei ore, a precizat Dmitri Rogozin într-un mesaj publicat pe Twitter.
Un zbor cu avionul - pe o cursă de linie - între Moscova și Bruxelles acoperă o distanță de aproximativ 2.500 de kilometri și are o durată de patru ore.
Agenția spațială americană (NASA) se bazează pe Rusia pentru a-și trimite astronauții la bordul ISS, după încheierea programului navetelor spațiale americane în anul 2011.
ISS orbitează Terra la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri. La bordul său, oamenii de știință fac numeroase cercetări și experimente, care, altfel, ar fi imposibil de realizat la sol, notează Agerpres.