Rusia vrea să forțeze străinii care intră în țară să semneze un „acord de loialitate” cu Moscova

  • 29 Noiembrie 2023 19:41
Rusia vrea să forțeze străinii care intră în țară să semneze un „acord de loialitate” cu Moscova

Ministerul de interne de la Moscova a pregătit un proiect de lege care i-ar forța pe străinii care vor să intre în Rusia să semneze un „acord de loialitate” care le-ar interzice să critice politica statului rus, „discrediteze” istoria militară sovietică sau încalce „valorile de familie tradiționale”, relatează Reuters.

Noile măsuri pregătite de guvernul rus vin după ce oficialii de la Moscova au introdus o serie de legi draconice după începerea invaziei în Ucraina anul trecut, cele mai cunoscute dintre acestea fiind cele privind „discreditarea” și răspândirea de informații „false” despre forțele armate ale țării și cea legată de „agenții străinătății”, scrie Hotnews.

Deși a doua a fost introdusă încă din 2012 și extinsă treptat de atunci, noile amendamente adoptate de parlamentul rus după declanșarea războiului lasă la latitudinea autorităților să declare practic orice persoană considerată indezirabilă din varii motive ca fiind un „agent străin”. 

Aceste legi și altele asemănătoare au fost folosite de instanțele rusești pentru a condamna la închisoare ce a mai rămas din firava opoziție rusă, cvasi-inexistentă după ani de represiune, precum și cetățeni de rând ai Rusiei care și-au exprimat opoziția față de „operațiunea militară specială” sau au adus diverse critici autorităților.

Ce restricții a pregătit guvernul rus pentru străinii care intră în țară

Unui cetățean al unei alte țări care intră în Rusia i se va interzice să „ingereze în activitățile autoritățile publice ale Federației Ruse, discrediteze în orice formă politica de stat internă și străină a Federației Ruse, autorităților publice și oficialilor lor”, potrivit documentului oficial consultat de TASS.

Acesta va include de asemenea clauze despre moralitate, familie, „propaganda despre relații sexuale netradiționale” și istorie.

Acordul urmează să prevadă explicit că străinilor le este interzis să „distorsioneze adevărul istoric despre realizările poporului sovietic în apărarea Patriei Mamă și contribuția lui la victoria asupra fascismului”.

TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus, nu a precizat ce pedepse riscă străinii care încalcă acordul în timp ce se află pe teritoriul Rusiei.

Reuters notează că guvernul rus nu a depus deocamdată proiectul de lege în parlamentul de la Moscova, urmând ca el să fie dezbătut în comisii și plenul Dumei de Stat, camera inferioară a legislativului, înainte de a fi adoptat și trimis președintelui Vladimir Putin pentru promulgare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:2,57 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
15
Thu
17
Fri
18
Arhivă Radio Chișinău