Rusia raportează un deficit bugetar de aproape 44 miliarde de dolari în primele patru luni din 2023

  • 11 Mai 2023 10:23
Rusia raportează un deficit bugetar de aproape 44 miliarde de dolari în primele patru luni din 2023

Deficitul bugetului federal al Rusiei s-a situat la 3.400 miliarde de ruble (43,8 miliarde de dolari) în primele patru luni din 2023, în urma majorării cheltuielilor și a reducerii veniturilor din energie, a informat Ministerul de Finanțe, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În perioada similară din 2022, Rusia înregistrase un excedent bugetar de 1.200 miliarde de ruble, dar de atunci resursele publice au fost afectate de majorarea cheltuielilor pentru campania militară și de efectele sancțiunilor occidentale asupra exporturilor sale esențiale de petrol și gaze.

Ministerul de Finanțe a renunțat de anul trecut să publice datele lunare privind evoluția cheltuielilor. Pe baza calculelor Reuters, Rusia a înregistrat în aprilie un deficit bugetar de 1.000 miliarde de ruble (12,9 miliarde de dolari), comparativ cu deficitele de 821 miliarde de ruble din februarie și de 1.760 miliarde de ruble din ianuarie.

În acest moment, deficitul Rusiei este cu 17% peste nivelul planificat de Guvern pentru ansamblul acestui an - 2.900 miliarde de ruble.

Veniturile au scăzut cu 22,4% în primele patru din 2023, față de perioada similară din 2022, în principal în urma unui declin de 52,3% al veniturilor din energie, în timp ce cheltuielile au crescut cu 26,3%.

Ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, a declarat în mod repetat că deficitul bugetar al Rusiei în acest an nu va depăși 2% din PIB, deși mulți analiști și FMI nu sunt de acord și previzionează un deficit mai ridicat.

Restricțiile internaționale impuse Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, inclusiv un plafon de preț de 60 de dolari pentru un baril de țiței, impus de G7 (grupul statelor puternic industrializate), au creat o situație în care țițeiul rusesc Urals se vinde la un discount semnificativ de preț față de țițeiul Brent.

Moscova se bazează pe veniturile din exporturile de petrol și gaze, care anul trecut s-au situat la 11.600 miliarde de ruble (154,68 miliarde de dolari), pentru a finanța cheltuielile bugetare. Diminuarea veniturilor din exporturile de petrol și gaze a forțat Moscova să înceapă să cheltuie o parte din rezervele sale valutare pentru a acoperi un deficit bugetar care a crescut din cauza costurilor asociate cu invadarea Ucrainei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău