Rusia | Proiect de lege împotriva celor care demolează sau vandalizează monumente ale soldatului rus în străinătate
-
21 Iunie 2019 11:11
Ministerul Apărării de la Moscova a inițiat un proiect de lege care prevede sancțiuni împotriva persoanelor implicate în demolarea monumentelor dedicate soldatului rus (sovietic) sau evenimentelor importante din istoria Rusiei, documentul prevăzând interdicție de intrare pe teritoriul Federației Ruse și înghețarea activelor acestora în Rusia, informează vineri publicația Vzgliad, apropiată Kremlinului, scrie Agerpres.
Respectivul proiect de lege prevede 'stabilirea de măsuri punitive împotriva persoanelor implicate în demolarea, vandalizarea sau profanarea monumentelor dedicate unor comandanți militari ruși de renume sau unor evenimente semnificative din istoria rusă', potrivit Interfax.
Măsurile restrictive îi vizează atât pe cei care au participat nemijlocit la acte de vandalism, cât și persoanele care instigă la astfel de acțiuni, precum și pe politicienii și responsabilii din acele țări care prin acțiunile sau inacțiunea lor contribuie la aceasta.
Adoptarea respectivei legi are drept scop, potrivit Ministerului Apărării rus, să prevină cazurile de demolare sau de vandalizare a simbolurilor gloriei militare ruse, care s-au înmulțit în ultimul timp în afara Federației Ruse, așa cum s-a întâmplat recent la Harkov (al doilea oraș ca mărime din Ucraina), unde a fost demolat un monument dedicat mareșalului sovietic Gheorghi Jukov, erou al Marelui Război Patriotic, cum este numit cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia.
Respectivul proiect de lege urmează să fie supus dezbaterii în cadrul guvernului, iar apoi va fi trimis în parlament, conform media ruse.