Rusia îl expulzează pe adjunctul atașatului militar al Ambasadei României la Moscova
-
11 Mai 2021 18:12
Rusia a decis expulzarea adjunctului atașatului militar al Ambasadei României la Moscova, ca măsură de răspuns la decizia autorităților de la București de a-l declara persona non-grata, la sfârșitul lunii trecute, pe Alexey Grishaev, fost adjunct al atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București, acuzat de activități de spionaj, transmite Digi24.ro.
Potrivit unui comunicat, ambasadorul român la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat marți la Ministerul rus de Externe și a fost anunțat că adjunctul atașatului militar al Ambasadei a fost declarat persona non grata.
Ofițerul, care se numește Alin Iliescu, trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în decurs de 72 de ore.
MAE rus precizează că este o măsură de răspuns la expulzarea, la 26 aprilie, a adjunctului atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la București.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că Federația Rusă l-a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României în Federația Rusă, în reacție la declararea persona non grata de către România, la 26 aprilie 2021, a lui Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar din Ambasada Federației Ruse la București.
„MAE reamintește că decizia autorităților române a avut la bază activitățile și acțiunile domnului Alexey Grishaev, care au contravenit prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, se arată într-un comunicat.
Alexey Grishaev, adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, autoritățile române anunțând că activitățile și acțiunile lui contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.
Potrivit unor surse guvernamentale, el ar fi încercat să obțină informații din domeniul militar, despre activitatea forțelor NATO și despre interesele aliaților europeni și americani ai României. Cetățeanul rus ar fi încercat să aibă acces la anumite persoane care să îl ajute să obțină astfel de informații, dar fără succes.
Moscova anunțase că își rezervă dreptul de a răspunde României cu aceeași monedă.
Decizia autorităților române a venit pe fondul unui val de expulzări din ambasade europene ale unor diplomați ruși.
Orice amenințare la adresa României este o amenințare la adresa NATO, afirma ministrul de Externe Bogdan Aurescu, cu referire la o declarație recentă a ambasadorului rus la București, care spusese că țara noastră ar trebui să se îngrijoreze dacă ar fi implicată „într-un fel de aventură militară” concepută de „capetele fierbinți” din sediul NATO".
Sursa: DIGI24