Rusia, disponibilă să suplinească lista exportatorilor de produse horticole din R. Moldova

  • 14 Decembrie 2019 11:43
Rusia, disponibilă să suplinească lista exportatorilor de produse horticole din R. Moldova

Autoritățile din Federația Rusă dau asigurări că și în anul 2020, legumele, fructele, produsele conservate, dar și vinurile moldovenești vor intra pe piața rusă fără achitarea taxelor vamale. Acesta fapt le va permite producătorilor din Republica Moldova să economisească peste 300 de milioane de lei. Despre aceasta a anunță ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, care efectuează o vizită de lucru la Moscova, transmite IPN.

La Moscova, ministrul s-a văzut cu omologul său,  Dmitri Patrusev. „Vestea bună este că partea rusă și-a exprimat disponibilitatea de a suplini lista exportatorilor de produse horticole moldovenești, dar și a produselor conservate și vinicole”, menționează Ion Perju într-o postare pe Facebook. Un subiect aparte al discuțiilor a fost restabilirea relațiilor și comunicarea eficienta între instituțiile statale, din ambele țări, responsabile de asigurarea siguranței alimentare a țării.

„Pe parcursul ultimilor șase ani relațiile dintre aceste instituții, practic, au fost înghețate. Restabilirea relațiilor de colaborare între instituțiile de resort din Federația Rusă, ca partener strategic pentru Republica Moldova, va impulsiona atât schimbul comercial dintre țările noastre, cât și va influența considerabil asupra comunicării eficiente a mediului de afaceri și atragerea investițiilor rusești în sectorul agroalimentar din Republica Moldova”, subliniază ministrul.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Federația Rusă pe parcursul perioadei ianuarie-mai 2019 a înregistrat suma de 407,6 milioane de dolari. După valoarea volumului schimburilor comerciale înregistrate, Federația Rusă s-a situat pe locul 2 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 11,6% în comerțul total al Moldovei.


Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău