Rusia devine vecină cu România? (Timpul)
-
07 Mai 2014 15:04
REVISTA PRESEI DIN 7 MAI
Tulburările sângeroase de la Odesa au scos în evidență rolul nefast al Transnistriei, care alimentează, cu oameni și armament grupurile de răufăcători ruși din Ucraina, observă Vasile Garnet în Ziarul Național Și în aceste condiții, subliniază publicistul, există politicieni la Chișinău, chiar și în coaliția de guvernământ, care resping ideea apropierii Republicii Moldova de NATO, pe motiv că vom pierde teritoriul din stânga Nistrului. Autorul îi dă o replică lui Marian Lupu aici, susținând că nu despre „păstrarea Transnistriei” este vorba în acest caz, ci despre salvarea Republicii Moldova ca stat independent, democratic și European.
Petru Bogatu scrie despre războiul informațional pe care îl poartă Moscova în Ucraina. Autorul constată că, destui observatori politici, jurnaliști și bloggeri de la noi și chiar din Occident au căzut prizonieri ai campaniei de dezinformare fără ca să-și dea seama. Autorul se referă în acest context la clișeele folosite de presă, precum: război civil în Ucraina, militanți proruși, federalizarea Ucrainei etc.
Timpul informează că o grupă de separatiști a ocupat hotelul "Iujniy" din orașul Reni, la sud de Odesa, unde au arborat steagul rusesc. Astfel, ziarul se întreabă dacă Rusia devine vecină cu România? Locuitorii din Mariupol afirmă că în oraș mai multe intersecții sunt blocate iar în apropiere de aeroport se aud focuri de armă.
Adevărul enumeră instrumentele „subtile“ folosite de Rusia pentru a-și menține influența în Moldova și a opri avântul european al țării noastre. Este vorba de acțiuni culturale și umanitare, privatizarea unor întreprinderi strategice, finanțarea unor partide și asociații obștești, expansiunea mediatică, susținerea regiunii separatiste. Ziarul menționează că o mare parte din acțiunile culturale au loc în colaborare sau chiar au fost organizate de Agenția Federală a Rusiei pentru afaceri cu CSI, care de un an este principalul promotor al conceptului de „soft power“ de tip rusesc și pentru ale cărei acțiuni este prevăzut un buget de circa 300 de milioane de dolari.
Primele intervenții din blocul chirurgical din cadrul Spitalului Republican, inaugurat la 6 mai, au fost programate pentru 7 mai, în sălile de operații oftalmologice și hepatice. În total, blocul chirurgical va avea 16 săli de chirurgie, printre care una hibrid care va fi utilizată pentru operații de mare precizie pe creier și pe coloana vertebrală, și săli pentru transplant, operații toracice, urologice, abdominale, ORL și cardio-vasculare. 44,5 milioane de euro a costat construcția și utilarea noului bloc chirurgical al Spitalului Republican, notează Adevarul.