Rusia confirmă că a lovit Kievul în timpul vizitei lui Antonio Guterres
-
29 Aprilie 2022 12:08
Rusia a confirmat vineri că a efectuat cu o zi înainte o lovitură cu arme "de înaltă precizie" împotriva Kievului, chiar în timpul vizitei secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, informează AFP și TASS, citat de AGERPRES.
"Forțele ruse au distrus cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune atelierele companiei aerospațiale Artiom, în orașul Kiev", a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerul Apărării rus, Igor Konașenkov, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a fost primul bombardament asupra Kievului de la mijlocul lui aprilie. El a avut loc chiar în timpul deplasării, joi, a secretarului general al ONU la Bucea și în alte localități de lângă Kiev, locul unor presupuse abuzuri imputate de ucrainene forțelor militare ruse, care dezmint implicarea lor.
De asemenea, potrivit lui Konașenkov, trupele de rachetă ale Forțelor Terestre ale Federației Ruse au lovit în timpul nopții de joi spre vineri 13 obiective militare ale Ucrainei.
Armata rusă a distrus joi, tot "cu rachete de înaltă precizie", "trei centrale electrice situate lângă noduri feroviare", în special la Fastov, în regiunea Kiev.
Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, cel puțin o persoană a murit în urma atacurilor ruse întreprinse în timpul vizitei lui Guterres.
Autoritățile ucrainene au descris joi seară bombardamentele rusești asupra Kievului drept "un act odios de barbarie".
Serviciile de urgență au scris pe Facebook că zece persoane au fost rănite în aceste atacuri, după ce o o clădire rezidențială de 25 de etaje a fost lovită cu rachete.