Rusia a înființat un laborator antidoping independent de ministerul Sporturilor

  • 12 August 2017 15:30
Rusia a înființat un laborator antidoping independent de ministerul Sporturilor

Guvernul rus a aprobat, prin decret emis sâmbătă, crearea unui laborator antidoping independent de ministerul Sporturilor, o măsură cheie pentru a reabilita agenția națională antidoping (Rusada) suspendată în 2015, scrie Agerpres.

Documentul, semnat la data de 10 august de către prim-ministrul Dmitri Medvedev, a ratificat crearea unui astfel de laborator care depinde de Universitatea de Stat din Moscova, și nu de Ministerul Sportului ca înainte.

Deși Universitatea din Moscova este o instituție publică, această schimbare de tutelă va permite laboratorului să funcționeze ''în mod independent de organismele guvernamentale'', în conformitate cu prevederile Convenției internaționale de luptă antidoping din pentru 2005, a explicat guvernul rus într-un comunicat.

Această decizie face parte din măsurile luate de Moscova pentru a restabili sistemul național anti-doping. Rusada a fost suspendată în 2015 din cauza scandalului de dopaj extins care a urmat publicării unui raport al Agenției Mondiale Anti-Doping (AMA/WADA), care a dezvăluit modul de funcționare ''a sistemului de dopaj de stat în perioada 2011-2015, sub supravegherea autorităților ruse și cu ajutorul serviciilor secrete''.

La începutul acestei luni, un oficial sportiv rus a afirmat că Rusia nu va accepta rezultatele din Raportul McLaren al Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA) ca și condiție pentru reintrarea în drepturi a Agenției naționale antidoping.

AMA a informat că Agenția rusă antidoping a bifat până acum 19 puncte din foaia de parcurs pentru conformare, dar mai rămân 12 puncte care nu au fost încă îndeplinite.

AMA a cerut autorităților ruse responsabile în privința combaterii dopajului la sportivi, inclusiv Comitetului național olimpic și Ministerului Sportului, să accepte rezultatele din Raportul McLaren.

''În ceea ce privește acest raport, am tot spus, el conține anumite poziții și dispoziții controversate. Cu siguranță nimeni nu va accepta acest raport'', a spus Vitali Smirnov, președinte al unei Comisii sportive antidoping.

Consiliul mondial al Federației Internaționale de Atletism (IAAF) a menținut, la finele lui iulie, suspendarea Rusiei, apreciind că s-au făcut progrese în materie de luptă împotriva dopajului, dar acestea sunt insuficiente.

"Progrese au fost realizate, dar rămân insuficiente. Consiliul a recomandat, deci, în unanimitate continuarea suspendării Rusiei și a recomandat Congresului, care se reunește începând de marți, să continue această suspendare până ce toate condițiile puse vor fi respectate", a declarat Rune Andersen, președintele Task Force, organism pus în practică pentru a supraveghea progresele Rusiei în materie de dopaj, cu patru zile înainte de debutul Campionatelor Mondiale de atletism.

"Impresia noastră este că vor să îndeplinească toate criteriile impuse și că își doresc cu adevărat să facă progrese, dar mai rămân subiecte de rezolvat. Trebuie să continuăm să lucrăm cu Rusia, cu RUSADA (Agenția rusă antidoping), pentru a îndeplini ultimele criterii", a adăugat oficialul.

Printre criteriile încă nerespectate, Andersen a citat absența "controalelor semnificative și complete" și absența suspendărilor pentru anumiți antrenori în cazul cărora s-a dovedit că au dopat sportivi. Agenția Mondială Antidopaj (AMA/WADA) a autorizat pe 27 iunie RUSADA să efectueze noi controale, dar va trebui să aștepte până în luna noiembrie înainte ca aceasta să fie în totală conformitate cu AMA, a precizat Andersen.

Task Force așteaptă, de asemenea, o totală recunoaștere de către autoritățile ruse a raportului McLaren, care a scos la lumină organizarea unui dopaj de stat în această țară.

Atletismul rus se află în centrul unui amplu scandal de dopaj și corupție, sportivii săi fiind privați de Jocurile de la Rio, din vara anului trecut, în urma unei anchete a Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), condusă de juristul canadian Richard McLaren.

Însă IAAF a oferit o portiță de scăpare atleților ruși care pot dovedi că parcursul și metodele lor de antrenament nu au avut nicio legătură cu sistemul generalizat de dopaj.

Unul dintre criterii prevede că niciunul dintre ei nu trebuie să figureze în raportul McLaren, fiind obligatorie, totodată, reanalizarea eșantioanelor prelevate la Campionatele Mondiale de la Beijing, în cazul în care atleții au participat la competiția respectivă.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău