Roverul selenar lansat de China a descoperit o substanță ciudată pe partea întunecată a Lunii

  • 04 Septembrie 2019 18:15
Roverul selenar lansat de China a descoperit o substanță ciudată pe partea întunecată a Lunii

Misiunea chineză Chang'e-4 a descoperit o substanță de culoare neobișnuită, asemănătoare unui gel, în cadrul programului de explorare pe care îl desfășoară pe fața întunecată a Lunii, informează marți site-ul Live Science, citat de Agerpres.

Roverul misiunii, Yutu-2, a făcut această descoperire, care i-a surprins pe oamenii de știință, în timpul celei de-a opta zile selenare. Caracterul surprinzător al descoperirii și faptul că încă nu se știe despre ce substanță este vorba i-a făcut pe responsabilii misiunii să decaleze programul roverului autonom Yutu-2 și să-și concentreze toate resursele științifice pentru a identifica acea substanță.

Cea de-a opta zi selenară a misiunii Chang'e-4 a început la 25 iulie. Roverul Yutu-2 a început să se deplaseze printr-o regiune în care se află numeroase mici cratere de impact. Pe 28 iulie, Centrul chinez de control al misiunii se pregătea să încheie activitatea cu roverul Yutu-2, care este lăsat în stare de hibernare în perioada amiezilor pe Lună, când instrumentele sale sensibile sunt expuse direct temperaturilor foarte mari și radiațiilor solare. Un membru al echipei de control al misiunii analiza imaginile primite de la camera principală a roverului și a observat un mic crater care conține un material cu o culoare și o textură cu totul deosebite față de regolitul și rocile din jur.

După ce echipa a hotărât că descoperirea este suficient de importantă pentru a schimba planurile imediate ale misiunii roverului, Yutu-2 s-a apropiat de crater pentru a studia descoperirea cu arsenalul său de instrumente științifice, din care face parte spectrometrul VNIS (Visible and Near-Infrared Spectrometer), ce detectează lumina reflectată de diferite materiale și identifică astfel compoziția materialelor în cauză.

VNIS este instrumentul care a descoperit și materia provenită din mantaua selenară în regolitul din craterul Von Kármán, descoperire anunțată de cercetătorii chinezi în luna mai.

Deocamdată, oamenii de știință nu s-au aventurat să ofere ipoteze cu privire la natura noii descoperiri, despre care au spus doar că are aparența unei gelatine și o culoare neobișnuită, contrastantă cu griul tern al regolitului din jur. O posibilă explicație, notează Live Science, care citează cercetători care nu au legătură cu această misiune, este că această materie ar putea fi sticlă topită, rezultată în urma impactului cu un meteorit.

Misiunea Chang'e-4 a fost lansată la începutul lunii decembrie 2018 și a aselenizat pe fața nevăzută a Lunii la 3 ianuarie 2019. Până la sfârșitul zilei selenare 8, roverul Yutu-2 a parcurs aproximativ 271 de metri pe suprafața Lunii.

O zi lunară este echivalentă cu aproximativ 29 de zile și 12 ore pe Pământ. Cu alte cuvinte, o zi selenară completă este formată din aproximativ două săptămâni de lumină și două săptămâni de întuneric, în timpul terestru.

În cursul celei de-a noua zile selenare, Yutu-2 își continuă călătoria spre vest față de locul de aselenizare, intră în hibernare timp de aproximativșase zile terestre, atât cât durează amiaza pe Lună, pentru a se proteja de radiații și de temperaturile ridicate și apoi se va reactiva pe durata nopții pe Lună - în jurul datei de 5 septembrie pe Pământ. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău