Dumitru Dan a intrat în „Cartea recordurilor” pentru călatoria lui fabuloasă, însă în Romania este aproape necunoscut. Amintirile celui care în anul 1910 a plecat să străbată lumea încălțat cu opinci se păstrează astăzi la Muzeul Județean din Buzău, Muzeul Sportului din București și Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău. Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la reușita globe-trotterului român, motiv pentru care Muzeul Județean Buzău i-a dedicat o expoziție unică, relatează Digi24.

„Călătoria mea în jurul lumii s-a înscris în istoria turismului mondial ca fiind cea mai cutezătoare și mai mare drumeție pe jos. Mă simt fericit că am putut oferi țării mele o asemenea onoare”, declara Dumitru Dan în 1975 la o conferință susținută la Școala Generală din Bârsănești, județul Bacău.

Dumitru Dan s-a născut în anul 1890, la Buhuși, într-o familie modestă, cu șapte copii. Când a venit vremea facultății, Dumitru Dan a plecat din țară. Avea ambiții mari, mai ales pentru că în acele timpuri nu oricine reușea să urmeze studiile universitare.

„Ca elev absolvent al liceului, cunoscând franceza și germana, am scris în mai multe state din Europa să vedem dacă ne acordă vreo bursă. După un interval, primesc din Franța o scrisoare în care spune că ne acordă cantina și căminul cu 10 franci pe lună, scutire de taxă, scutire de cărți”, povestea Dumitru Dan într-o înregistrare audio.

Așa i-a cunoscut pe tovarașii lui de călătorie: Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu. Au pornit spre facultatea din Franța pe jos, în costume naționale, cu opinci în picioare și cu instrumentele la braț. Ca să câștige bani, au susținut spectacole în toate marile orașe prin care au trecut.

Dumitru Dan și Paul Pîrvu au studiat Geografia la Sorbona, iar Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu, Conservatorul.

În anul 1908, un anunț dintr-un ziar francez le-a oferit cea mai mare provocare. Club Touring de France, o agenție de turism, organiza un concurs unic în lume: ocolul Pământului pe jos. Candidații puteau să își aleagă singuri traseul, dar nu aveau voie să plece cu bani de acasă. Premiul: un franc pentru fiecare kilometru parcurs.

La concurs s-au înscris 200 de participanți, din toate colțurile lumii. Printre ei, și studenții români, care vorbeau mai multe limbi străine. Au ales cel mai lung traseu, de 100.000 de kilometri. După doi ani de pregătiri intense și de documentare, s-a dat startul la 1 aprilie 1910. Fiecare concurent trebuia să pornească din capitala țării natale.

Dumitru Dan și Paul Pîrvu cunoșteau destul de bine geografia lumii. Astfel că au ales pentru grupul lor un traseu favorabil. Acest lucru i-a ajutat să reziste chiar și în cele mai grele condiții.

Temerarii au trecut prin 74 de țări, 1.500 de orase, 30 de colonii, cinci continente, 7 mări, 3 oceane și de 6 ori pe la Ecuator. Au avut nevoie de 497 de perechi de opinci și de 28 de costume naționale pe care le primeau de acasă, în locuri stabilite din timp. În fiecare oraș în care ajungeau mergeau la autorități și-și anunțau prezența. Călătoria a fost plină de peripeții.

„Prin țările călduroase unde era o temperatură de plus 40˚ C, căutam să mergem noaptea cu făcliile aprinse ca să speriem fiarele și ne culcam noaptea în pomi”, a povestit Dumitru Dan.

Erau patru când au plecat în marea calatorie, dar în scurt timp Dumitru Dan avea să rămână singur. Alexandru Pascu a murit la un an după începutul aventurii, în anul 1911, la Bombay, dupa ce un rajah i-a oferit opium. Acesta i-a fost fatal. Gheorghe Negreanu a alunecat într-o prăpastie în munții Chinei, iar Paul Pîrvu a fost nevoit să abandoneze în America, din cauza unei cangrene care a dus la amputarea picioarelor.

În anul 1916, după o călătorie de șase ani în jurul lumii, deși mai avea de parcurs doar 4.000 de kilometri, Dumitru Dan a fost nevoit să se întoarcă acasă din cauza Primului Război Mondial. A continuat însă călătoria în anul 1923.

Pe vremea aceea nu existau foarte multe informații și documente care să descrie cu exactitate călătoria lui Dumitru Dan. Din acest motiv, există oameni care o contestă. Dar cei care l-au cunoscut pe marele drumeț, au crezut cu tărie în experiența sa.

„Părea un om foarte obișnuit. Nimic nu trăda omul care a realizat lucruri atât de extraordinare, de altfel era foarte modest...”, spune profesorul universitar Silviu Neguț.

Profesorul Silviu Neguț era tânăr redactor la radio atunci când l-a cunoscut pe Dumitru Dan. Aflase despre călătoria lui încă de când era copil. Nu și-ar fi imaginat vreodată că vor deveni prieteni.

„L-am întrebat eu: Ați mai repeta o asemenea călătorie? A zis da, cum să nu? Dar cu ce ați vrea să călătoriți? Cum cu ce? Pe jos”, a relatat profesorul.

Silviu Neguț a fost cel care a propus înscrierea reușitei lui Dumitru Dan în „Cartea recordurilor”. Autoritățile din România nu îi recunoșteau meritele.

Chiar dacă există multe necunoscute despre viața lui de după călătorie, un lucru este cert: nu s-a îmbogățit cu premiul de 100.000 de franci pentru că, până a intrat în posesia lui, francul s-a devalorizat foarte mult. Primul român care a făcut ocolul Pământului pe jos, în opinci, a fost un modest profesor de geografie la Buzău, unde a trăit până în anul 1978. Și-a păstrat toată viața curajul, ambiția și voința.
„Există oameni pentru care a visa înseamnă a hotărî și a hotărî înseamnă a acționa. Așa a fost și Dumitru Dan. Acești oameni fac acele lucruri și pentru noi. Sunt niște oameni foarte hotărâți”, punctează profesorul universitar Silviu Neguț.