George Dumitru a învățat meșteșugul de la niște bătrâne din comuna lui natală, după ce bunicii sale i s-a spart într-o vară țestul în care pregătea pâinea de casă. De atunci, el se ocupă în fiecare sfârșit de săptămână de confecționarea acestor dispozitive, conștient că duce mai departe o tradiție pe cale de dispariție din România.

Pentru fabricarea țesturilor, care trebuie uscate la soare vreme de o lună, George folosește o argilă specială, luată chiar din localitatea Beuca, locul său natal din Teleorman.

„Pasiunea mea a început oarecum din întâmplare, în vara anului 2012, când eram în vacanța de vară în curtea bunicii mele din comuna Beuca. Întâmplarea a făcut ca în acea vară, ultimul țest al bunicii mele să se spargă, nu mai avea altul și a fost nevoită să-și confecționeze unul nou. La procesul acesta de fabricare au participat două vecine, iar eu, fiind în vacanță, am zis să le ajut. Atunci am învățat procedura, modul de confecționare. Tehnica nu e deloc grea, doar că presupune multă răbdare și multă ambiție și muncă. În primul rând, e necesară materia primă, care este un amestec de argilă roșie și bălegar de cal, în proporții știute foarte bine de bunici. Aceste două materii prime se amestecă, se udă cu apă și după o zi se omogenizează prin călcare cu piciorul de nouă ori. E o cifră simbolică. Apoi se usucă la soare”, povestește George Dumitru.

În general, el produce cam 100 de țesturi pe an, pe care le vinde online, deși numărul cumpărătorilor este fluctuant.

El rezistă, însă, pe această nișă, găsind destui nostalgici sau oameni care știu că pâinea la țest e, de fapt, „regina pâinii”. Pentru că, spune George, gustul și, mai ales, mirosul ei nu se poate compara cu niciun alt produs de panificație preparat prin tehnologia modernă.

Citiți continuarea pe Mediafax