România: Elena Udrea, cercetată sub control judiciar
-
22 Septembrie 2016 22:16
Deputatul român Elena Udrea este cercetată sub control judiciar într-un dosar privind campania prezidențială din 2009, informează Agerpres.
"Elena Udrea nu este cercetată pentru fapte de corupție. Apreciem că dosarul este absolut prematur realizat la acest moment, în condițiile în care procurorii au avut la dispoziție peste un an, timp în care puteau să facă cercetările. Există o serie de contradicții între actele procurorilor, descrierea situației de fapt în procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect și elementele care s-au decelat astăzi din audierea martorilor. Cred că este mult prea devreme în a trage concluzii în ceea ce privește o situație de fapt concretă. S-a instituit măsura controlului judiciar", a precizat avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, după audierile care au avut loc joi la DNA.
Potrivit acestuia, există ''o serie de contradicții'' în procesul verbal prin care i s-a adus la cunoștință Elenei Udrea calitatea de suspect.
"Există o serie de contradicții în procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, contradicții dublate astăzi de declarațiile unor martori care infirmă tezele procurorilor, martori care au fost audiați mai devreme", a afirmat Alexandru Chiciu.
Întrebat dacă Elena Udrea a dat declarație în fața procurorilor, apărătorul a precizat: "Pe fondul acestor contradicții și pe fondul discrepanțelor dintre situația de fapt reținută în procesul verbal al procurorilor și situația de fapt din dosar, este evident că nu putem da declarații".