România ar putea accelera primul său proiect de foraj în apele de mare adâncime din Marea Neagră
-
26 Mai 2022 10:36
România ar putea accelera primul său proiect de foraj în apele de mare adâncime din Marea Neagră, pe fondul crizei de gaze din Europa, a declarat un director de la compania Romgaz, Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Bloomberg.
Romgaz, împreună cu celălalt participant la proiect, grupul petrolier OMV Petrom, intenționează să grăbească extracția primelor cantități de gaze, odată cu creșterea prețurilor la energie. O astfel de decizie a rămas să fie luată până la sfârșitul anului. Romgaz va vinde obligațiuni internaționale pentru a finanța proiectul cu o primă emisiune în valoare de o jumătate de miliard de euro, la mijlocul anului viitor. Legea Offshore, care reglementează explorarea gazelor în Marea Neagră, a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit estimărilor inițiale, primele gaze vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep la sfârșitul anului 2026.
Sursa: RRA