R.Moldova va putea achiziționa energie electrică din cel puțin două surse. Proiectul de lege, aprobat în lectura a doua

  • 03 Februarie 2022 14:57
R.Moldova va putea achiziționa energie electrică din cel puțin două surse. Proiectul de lege, aprobat în lectura a doua

A fost modificată Legea cu privire la energia electrică, în vederea armonizării legislației naționale în domeniu cu legislația Uniunii Europene. Obiectivul de bază al modificărilor este introducerea unui mecanism de asigurare a achiziției de energie electrică din cel puțin două surse, ca măsură de creștere a siguranței în aprovizionarea cu energia electrică, potrivit unui comunicat al Parlamentului.

Prin proiectul de lege aprobat se operează completări ale atribuțiilor Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE); modificarea și stabilirea modelelor aplicabile pentru asigurarea independenței operatorului sistemului de transport; stabilirea cerințelor privind desemnarea operatorului de sistem independent, a procedurilor aplicate la desemnarea acestuia, atribuțiilor și obligațiilor de bază.

Totodată, sunt modificate cerințele privind furnizarea energiei electrice de către furnizorul serviciului universal și furnizorul de ultimă opțiune și obligațiile participanților la piața energiei electrice în legătură cu echilibrarea.

Proiectul de modificare a legii cu privire la energia electrică a fost votat în lectura a doua de 58 de deputați.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău