R.Moldova va colabora cu un expert internațional la elaborarea strategiei "Vinul Moldovei 2030"

  • 06 Septembrie 2019 18:50
R.Moldova va colabora cu un expert internațional la elaborarea strategiei

R.Moldova va colabora cu un expert internațional în dezvoltarea durabilă, specialist de la Institutul Național al Viei și Vinului din Franța, Joel Rochard, care va contribui cu expertiza sa la elaborarea strategiei "Vinul Moldovei 2030"

Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) au relatat pentru agenția INFOTAG că documentului de viziune strategică va fi elaborat în concordanță deplină cu obiectivele globale (Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă).

Joel Rochard a fost invitat la Chișinău, unde a împărtășit cu viticultorii, vinificatorii și savanții moldoveni cele mai importante teze despre viticultura și oenologia durabilă.

El a menționat că Strategia "Vinul Moldovei 2030", urmează să contureze evoluția sectorului vitivinicol pentru următorul deceniu și va include și conceptul dezvoltării durabile.

"Atunci când vorbim despre durabilitate în viticultură și vinificație ne referim la: conservarea mediului înconjurător, reducerea consumului de apă, de energie și gestionarea eficientă a deșeurilor. Dacă e să vorbim de gestionarea deșeurilor, în Franța, am trecut de la distilarea tescovinei la compostare. Cu alte cuvinte, transformăm deșeurile în îngrășăminte, pe care apoi le folosim tot în viticultură. Înlocuirea îngrășămintelor chimice cu cele organice face parte, de asemenea, din conceptul de durabilitate", a spus Joel Rochard.

Expertul francez recunoaște că pentru a implementa conceptul de durabilitate la scară largă e nevoie de susținerea din partea statului, dar și de activități educaționale pentru toți actorii sectorului.

"Viticultorii și vinificatorii trebuie să conștientizeze că investind azi într-o afacere durabilă, își vor reduce cheltuielile de mâine și vor avea noi oportunități", a menționat expertul.

Potrivit lui, în viitorul nu foarte îndepărtat, durabilitatea va deveni și ea o cerință a distribuitorilor și importatorilor, alături de cele ce țin de calitatea strugurilor și a vinului.

"O filieră vitivinicolă care reușește să implementeze metode sustenabile de producere a vinului va avea un succes mult mai mare și o recunoaștere pe piețele internaționale", a menționat Joel Rochard.
 



Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,74
Cer fragmentat
Umiditate:59 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău