R.Moldova și Turcia au semnat cinci acorduri bilaterale. Care sunt prevederile acestor documente

  • 18 Octombrie 2018 07:19
R.Moldova și Turcia au semnat cinci acorduri bilaterale. Care sunt prevederile acestor documente

Moldovenii vor putea călători în Turcia doar cu buletinul de identitate, iar transportatorii de mărfuri nu vor mai avea nevoie de autorizații pentru a tranzita Turcia. Aceasta după ce miercuri, 17 octombrie, în prezența premierului Pavel Filip și a președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, au fost semnate cinci tratate bilaterale între Republica Moldova și Republica Turcia, transmite IPN.

Astfel, cetățenii ambelor țări vor putea călători dintr-un stat în altul în baza buletinului de identitate. Aceștia vor putea intra pe teritoriul statelor pentru aceeași perioadă de ședere ca și în cazul pașapoartelor. Totodată, transportatorii de mărfuri vor putea tranzita cele două țări fără autorizații de transport, fapt care va facilita transportarea bunurilor pe teritoriul ambelor state.

Un alt tratat semnat prevede că militarii din ambele țări vor fi instruiți la locul de serviciu, vor efectua vizite de lucru, vor participa la exerciții comune și alte activități sociale și culturale.

Acordul de cooperare în domeniul tineretului și sportului, un alt tratat semnat, promovează cooperarea dintre organizațiile de tineret și cele sportive prin realizarea diverselor proiecte comune, efectuarea schimbului de experiență în domeniul siguranței în sport întru organizarea evenimentelor sportive comune, dar și a promovării femeilor în sport.

De asemenea, a fost semnat și un memorandum de înțelegere privind modul de administrare a liceului moldo-turc „S. Demirel” din orașul Congaz. Memorandumul prevede condițiile de admitere, limbile de organizare a studiilor, finanțarea și scutirile de taxe pentru materialele livrate de partea turcă pentru dotarea tehnico-materială a liceului.

Potrivit premierului Pavel Filip, actualmente se atestă o evoluție ascendentă a dialogului bilateral, ceea ce se datorează în mare parte discuțiilor anterioare dintre cele două părți. La rândul său, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a apreciat semnarea celor cinci protocoale și s-a arătat convins că odată cu semnarea acestora relațiile dintre Turcia și Moldova se vor consolida.

Până în prezent, între Republica Moldova și Republica Turcia au fost semnate 65 de acorduri bilaterale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chişinău
5 °C
nori împrăștiați
Umiditate:38 %
Vint:4,6 m/s
Mon
8 °C
Tue
10 °C
Wed
11 °C
Thu
14 °C
Fri
12 °C

Curs oficial BNM 05 Aprilie 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 20.1217 -0.0000
USD 18.4281 -0.0000
RON 4.1664 -0.0000
UAH 0.6689 -0.0000
RUB 0.2348 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău