R.Moldova, condamnată la CEDO în cauza unui minor maltratat în detenție
-
26 Mai 2020 17:30
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza unui minor maltratat și violat în detenție și a constatat rea-credință în acțiunile procurorului și instanței de judecată în legătură cu aplicarea măsurii preventive de arest.
Solicitat de IPN, avocatul Asociației Promo-LEX, Vieru Vadim, a declarat că tânărul de 17 ani a fost reținut în august 2012, fiind suspectat de mai multe infracțiuni grave și plasat în detenție preventivă, unde a petrecut patru luni, termen maxim prevăzut de lege pentru reținerea unui minor. Tot acest timp tânărul a fost alături de alți cinci deținuți, acuzați de infracțiuni grave, inclusiv omor. Acesta a fost eliberat la 9 decembrie 2012 și reținut în mai puțin de o oră, în aceeași zi. În acest timp, procurorul care a condus urmărirea penală în cazul legat de acuzarea minorului, a separat artificial acuzațiile înaintate acestuia pentru a-i prelungi detenția preventivă peste limita legală de patru luni.
La începutul lunii octombrie 2012, personalul penitenciarului a observat urme vizibile de violență pe corpul tânărului, acestea fiind confirmate de către medicul instituției. Situația s-a repetat o săptămână mai târziu. Cu toate acestea, tânărul a negat că ar fi fost maltratat de către ceilalți deținuți. Totuși, ulterior a recunoscut că a fost maltratat și violat. O plângere oficială a fost depusă pe 19 octombrie 2012, dar o cauză penală nu a fost deschisă, pe motivul lipsei de probe.
Pe acest caz, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că autoritățile au eșuat în a preveni maltratarea în penitenciar, plasând minorul în celula cu infractori violenți, dar și că urmărirea penală privind acuzațiile de maltratare și viol de către colegii de celulă a fost ineficientă. De asemenea, a constatat că procurorul care a condus urmărirea penală, dar și instanțele naționale au acționat cu rea credință când primul a separat artificial acuzațiile înaintate minorului pentru a-i prelungi detenția preventivă peste limita legală de patru luni.
Potrivit avocatului, cazul atrage atenția la lipsa mecanismelor de protecție și investigare eficientă a situațiilor de maltratare sau viol a persoanelor minore în detenție. Potrivit lui, chiar dacă acest caz a avut loc acum opt ani, situația nu s-a schimbat nici acum.
Curtea a obligat statul Republica Moldova să-i plătească reclamantului 15 mii de euro pentru a compensa prejudiciile morale care i-au fost aduse și 1500 de uro în calitate de costuri și cheltuieli.