R.Moldova a participat la Târgul de Turism din România

  • 23 Februarie 2020 11:02
R.Moldova a participat la Târgul de Turism din România

Mai mulți producători și prestatori de servicii din Republica Moldova au participat, în perioada 20-23 februarie, la Târgul de Turism al României, transmite MOLDPRES.

Prezența țării noastre la eveniment a fost asigurată de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Republica Moldova (ANTRIM), cu suportul Agenției de Investiții, Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), ambasadelor Suediei, Marii Britanii la Chișinău și Ambasadei R. Moldova la București.

Delegația din Moldova a prezentat oferta turistică națională, precum și cele mai noi proiecte care urmează să fie finalizate deja în luna în martie, cum ar fi Drumul Vinului. „Agenda de Evenimente 2020, Ruta Voievodului Ștefan cel Mare, drumețiile, traseele de ciclism și cele de birdwatching - sunt doar câteva elemente din oferta turistică despre care piața română a putut afla mai multe detalii, vizitând standul Republicii Moldova”, au explicat surse de la ANTRIM.

"Suntem în procesul de elaborare a unor trasee turistice la cramele care pot oferi condiții de cazare și servicii turistice. Inițial aveam 18 crame ce trebuiau incluse în Drumul Vinului. Între timp, numărul acestora a ajuns la 25. Printre cele mai cunoscute se numără Purcari, Castel Mimi, cramele subterane Mileștii Mici și cele de la Cricova, Chateau Vartely, Asconi Winery, la care se adaugă și crame renumite pentru vinurile de calitate, care curând vor oferi facilități turistice. Aici putem enumera Gitana Winery, Fautor Winery, Vinăria Hâncești, Vinăria din Vale, dar și alte crame", a menționat Cristina Frolov, președintele Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Republica Moldova, citată de agerpres.ro.

La rândul său, Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții din Republica Moldova, a specificat că turismul receptor din R. Moldova a înregistrat o creștere efectivă de 7,6% a numărului de turiști, cifră ce depășește cu 4,6% prognozele. "Tot mai mulți vizitatori aleg țara noastră drept destinație turistică cu experiențe autentice pentru a gusta din oferta vinicolă, gastronomică, culturală, agro, de eveniment și de aventură. Agenția de Investiții este partenerul industriei turismului în eforturile acestuia de promovare și susține financiar și organizatoric participarea sectorului la Târgul Turistic din România, pentru al doilea an consecutiv. În acest an am promovat oferta turistică pe noi piețe-sursă, pentru a conecta Moldova la fluxul turistic internațional prin elaborarea rutelor transfrontaliere, ca să creștem competențele prestatorilor de servicii turistice și să diversificăm produsul turistic local în conformitate cu tendințele moderne", a precizat Rodica Verbeniuc.

Conform publicațiilor Lonely Planet și New York Times, Republica Moldova este una dintre destinațiile turistice care trebuie neapărat vizitate. În același timp, site-ul Winerist.com a inclus Moldova în top 10 destinații pentru 2020, alături de Marea Britanie, Italia și Australia, recomandând țara noastră, în special, pentru turismul viticol.

Sursa:Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău