Risc de atentate | Târgul de Crăciun din Strasbourg s-a deschis în condiții de securitate crescute
-
28 Noiembrie 2016 11:33
Celebrul târg de Crăciun din Strasbourg, unul dintre cele mai vechi din Europa, se desfășoară în condiții de securitate crescute în fața riscului de atentate, după ce acum un an s-a deschis la doar zece zile după atacurile teroriste din 13 noiembrie de la Paris și Saint-Denis,
În acest an, cel mai mare eveniment turistic anual din Alsacia, ajuns la a 446-a ediție, s-a deschis vineri, la o săptămână după dezmembrarea unei filiere teroriste la Strasbourg. O interpelare ce amintește de nivelul ''foarte ridicat al amenințării teroriste'', după cum s-a exprimat ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, care s-a deplasat sâmbătă la fața locului pentru a evalua dispozitivul de siguranță.
Primăria nu a drămuit resursele: a alocat aproape 500.000 de euro pentru a asigura "operațiunea de securitate cea mai importantă din Franța", potrivit lui Alain Fontanel, prim adjunct al primarului.
Accesul la centrul orașului este interzis automobilelor până la 24 decembrie, pentru a evita ca un scenariu cum a fost atacul de la Nisa să se întâmple din nou. Ca și anul trecut, puncte de control de securitate au fost instalate pe toate podurile care duc în centrul Strasbourgului. Vizitatorii se pot aștepta la verificări neanunțate, chiar de mai multe ori pe zi, a anunțat Stéphane Fratacci, prefectul Alsacia.
Orașul transformat în "capitala Crăciunului" speră să primească două milioane de vizitatori până la 24 decembrie.