A rezistat atrocităților comuniste, trăind până la 92 de ani. A fugit din gulag, iar drumul spre casă a durat luni de zile, relatează fiica sa Silvia Strătilă, din poveștile pe care i le-a povestit tatăl său: „Era atât de slăbit și de flămând, mergând pe câmpii și ogoare. Îmi zicea că tot mergând așa nici nu și-a dat seama cum a sărit râul Cula. El își amintea foarte bine că a sărit râul Cula, care era destul de larg, dar l-a sărit de partea cealaltă. A ajuns în satul părinților, Ordășei, avea o barbă mare, era pletos, neîngrijit, ostenit, flămând, slăbit. Și pentru că părinții nu-l văzuse șapte ani s-a gândit atunci să nu intre direct la părinți în casă, dar a mers la o vecină și rudă cu părinții. Ea a căzut în genunchi și a început să bocească, pentru că tot satul și părinții l-au crezut mort. El a rugat-o să-i cheme părinții, dar să nu le spună că a venit. Vecina confuză de această întâlnire și de bucurie totodată, s-a dus la ei și le spune: haideți la mine, că a venit Vologhiță, dar să nu spuneți la nimeni... Când l-au văzut părinții l-au îmbrățișat, iar primul lucru pe care i l-a spus mama a fost: „Vologhiță, noi am crezut că ai murit și ți-am făcut în fiecare an câte un parastas”.

Descriere FOTO: Vladimir Strătilă cu camaradul Gheorghe Negură, în Marina Regală