De-a lungul celor 30 de ani de independență, deși numeroși istorici și-au spus cuvântul și tema se studiază în manualele școlare,  totuși continuă să mai planeze întrebarea  –  ce s-a întâmplat la 28 iunie 1940 în Basarabia? Invocând documente de arhivă, Mariana Țăranu răspunde ferm: la 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică a anexat provincial românească Basarabia, iar ceea ce a urmat – represiunile, crimele, foametea, deportările, au constituit un genocid al populației băștinașe.

În noua carte autoarea ia în vizor mai multe aspecte ale temei, care au fost trecute cu vederea sau nu au fost cunoscute până acum. Una din ele este rezistența populației băștinașe, opunerea uneori tacită, alteori fățișă, față de agresor, afirmă autoarea :

« Uneori cred că acest lucru (rezistența populației) a fost trecut cu vederea pentru că nu s-au aplecat suficient de mult colegii mei să studieze acest aspect sau poate s-a făcut intenționat ca să se creeze o imagine atât în interior, cât și în exterior a populației băștinașe, precum că acceptă tot și nu ia atitudine », consideră Mariana Țăranu.

Această rezistență, deși nu a fost atât de organizată ca în țările Baltice, spre exemplu, dar a avut o mare amploare, afirmă autoarea :

“Dacă facem o paralelă cu formele de rezistență împotriva ocupantului sovietic în 1940-41 în Basarabia și în țările baltice, spre exemplu, evident că formele sunt diferite, dar tendințele, intențiile sunt aceleași. Formele sunt diferite, pentru că în 1940 statele baltice erau țări, guvernele lor au reuit să plece în emigrație. Aici, în Basarabia, vorbim despre o zonă anexată, care timp de 120 de ani a fost cea mai puțin cunoscătore de carte din cadrul Imperiului rus… Rezistența în Basarabia a fost cumva singulară și nu de masă – o familie opunea rezistență, câțiva prieteni - , dar această rezistență totuși a fost. Un simplu exemplu – la începutul anului 1941 autoritățile sovietice impuneau populația din Basarabia să se aboneze la ziarele locale care promovau politicile noii conduceri – sate întregi, sau clanuri întregi refuzau categoric să se aboneze… Și aceasta este o formă de rezistență, simplă la prima vedere, dar oamenii făceau ceea ce puteau », afirmă istoricul.

Autoarea prezintă în monografia sa și cazurile unor conducători de localități, care s-au opus fățiș ocupanților sovietici:

“În primele zile după anexare, tancurile au trecut înainte și deja trebuia «prelucrată» populația. În centrul satului erau adunați toți locuitorii și era prezentată noua conducere. Au fost din cei care i-au întâmpinat cu pâne și cu sare, alții se uitau neputincioși. Dar au fost localități în care primarul a interzis populației să iasă la aceste adunări și i-a înfruntat, zicându-le că nu au ce căuta, deja au avut loc alegerile. Desigur, conștientizând riscul la care se supun și ei, și familia lor. Acesta a fost, spre exemplu, cazul primarului din Glodeni, care a spus fățiș : „De ce ați venit, noi nu avem nevoie de puterea sovietică!”, relatează Mariana Țăranu.

De asemenea, în monografia menționată, autoarea se referă la situația din închisorile nkvd-iste, recrutarea celor care doreau să se refugieze în România și alte momente mai puțin studiate din perioada iunie 1940 - iunie 1941.

Odiosul regim bolșevic, conchide Mariana Țăranu, și-a îndreptat privirea în primul rând asupra intelectualității care trebuia să fie pedepsită și redusă la tăcere. Fiind decapitată de intelectualii  săi, poporul urma să uite cărui neam aparține.

Mai multe detalii vă propunem să aflați într-un interviu realizat on-line, cu doctorul în științe, conferențiarul univesitar, jurnalista Mariana Țăranu.