RIDICAȚII. MĂRTURII DIN SIBERIA | Anastasia Balmuș, din Cimișlia: Așa-zișii eliberatori ne-au “eliberat” de părinți, bunei, luându-le viața, bunurile agonisite, iar pe unii „eliberându-i” și de baștină, pentru totdeauna... (AUDIO)

  • 23 Ianuarie 15:58
0%
00:00:00
00:00:00

Anastasia Balmuș, autoarea cărților „Îndemn la Neuitare” și „Dosarele infernului”, prezintă mărturii și cercetări de arhivă, despre ceea ce s-a întâmplat în raionul Cimișlia după 28 iunie 1940, care a fost atitudinea față de populația băștinașa a așa-numiților eliberatori – deportări, condamnări în baza unor învinuiri fabricate, organizarea foametei în care au pierit mii de oameni, uneori familii întregi de basarabeni.

Autoarea prezintă din prima sursă tragedia, discutând cu peste 50 de persoane din diferite localități, supraviețuitori, sau copii ai celor care au pătimit în perioada stalinistă, studiind documentele arhivelor raionale și naționale. Anastasia Balmuș: „Ideea de a scrie aceste cărți vine din experiența în cadrul Asociației istorice “Ștefan cel Mare și Sfânt”, din Cimișlia, a cărei președintă am fost aleasă. În noiembrie 2011, la înființarea acesteia, a fost luată hotărârea de a edifica un monument în memoria victimelor represiunilor stalinist-comuniste din raionul nostru, pe donațiile oamenilor, care a și fost instalat în 2013. Timp de doi ani am acumulat bani, dar și informații despre cei pătimiți. Personal, m-am deplasat în toate localitățile raionului, am discutat cu peste 50 de persoane – deportați, supraviețuitori ai foametei, publicând în baza acestor întâlniri și interviuri în ziarul regional.

Instalarea Monumentului Victimelor represiunilor stalinist-comuniste, realizat de sculptorul Gheorghe Postovanu, considerăm că este o realizare a Asociației Ștefan cel Mare și Sfânt. Alte realizări ale Asociației – am instalat plăcuțe comemorative pe edificii și case ale unor personalități istorice, victime ale represiunilor staliniste, inclusiv la baștina membrului Sfatului Țării, Nicolae Cernov, din satul Ciucur-Mingir”.
Asociației Ștefan cel Mare și Sfânt îi aparține și inițiativa semnelor creștinești în cimitirele localităților, la gropile comune ale celor morți pe timpul foametei. În cinci localități au apărut cruci, troițe, un complex de cruci în or. Cimișlia, a menționat Anastasia Balmuș.

În cărțile „Îndemn la Neuitare” și „Dosarele infernului”, Anastasia Balmuș, pe lângă mărturiile supraviețuitorilor, prezintă documente inedite, descoperite în Arhiva Națională, cum ar fi dosarele celor câteva sute de bărbați dispăruți din raionul Cimișlia, care au fost reținuți în 40-41 de către autoritățile comuniste și care s-au pierdut ulterior fără de veste. Majoritatea dintre ei erau primari, specialiști, activiști de partid, adică reprezentanți ai guvernării românești. Urmărind destinul lor, autoarea constată că au fost duși în rețeaua de lăgăre IVDEL, din Siberia, unde cea mai mare parte dintre ei au fost exterminați în scurt timp: „Au avut nenorocul să nimerească în Ivdel-lag, care a fost pentru basarabeni un infern, ca lagărul acela nazist, Osvențim. Pentru că în Ivdel se aflau peste 32 de mii de deținuți, aproape de două ori mai mulți deținuți decât au fost în lagărul de concentrare german. Ivdelul se afla la 500 mii de kilometri de Basarabia, în păduri, înconjurat de mlaștini. Dar nici nu era vorba de evadare, ci de condițiile de întreținere, de hrană, de muncă, pentru că unul, doi, din mii dacă scăpau”.

Tot în arhivă, autoarea descoperă un dosar al bărbaților cimișlieni, fabricat de sovietici, 23 de persoane printre care preotul din localitate sunt învinuiți că ar fi incendiat sediul NKVD-ului raional, în ajunul evacuării puterii sovietice, în 1941: „În iulie 1941, când administrația sovietică se retrăgea, după ordinul lui Stalin, a fost aplicată tactica pământului pârjolit, adică nimicirea a tot ce n-au reușit ei să evacueze, să ducă – roada din depozite, alte materiale, utilaje etc. În noaptea din 9 spre 10 iulie, în târgușorul Cimișlia, cum se numea atunci, a fost aruncată în aer clădirea NKVD-ului, incendiat depozitul cooperativei de consum, plin de mărfuri și aprinse acoperișurile clădirilor unde se aflau instituțiile sovietice. Cel mai interesant e că în noaptea aceea conducerea și miliția nu se afla în orășel. Oamenii, îndemnându-se unii pe alții, au ieșit să vadă ce arde, încercau să scoată mărfurile din cooperativa de consum... Înspre dimineață apare miliția, care începe să-i ajungă din urmă, împușcând. Chiar au împușcat un cetățean, căutând astfel țapi ispășitori. Au fost arestați atunci 22 de bărbați. Până la urmă li s-a incriminat că erau ostili puterii sovietice, că erau participanți ai revoltei contrarevoluționare, că aveau drept scop răsturnarea puterii sovietice. A fost arestat și preotul bisericii din Cimișlia, Haralampie Samburschi, care a slujit 43 de ani în biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate. A fost învinuit, absolut fără motiv, de atitudine dușmănoasă față de puterea sovietică și pentru că a adunat în jurul său un grup de oameni cu aceeași viziune. Toți acei 23 de bărbați au fost duși în închisoarea din Bender, apoi în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. Fără dosar, fără probe.

Ancheta s-a făcut de fapt pe loc, în baza mărturiilor acuzaților. Condițiile întreținerii au dus la moartea a 15 deținuți chiar în primul an de detenție. Doi dintre ei au fost condamnați la moarte – pentru că în timpul administrației române și-au făcut serviciul militar în jandarmerie. Și ceilalți șase au decedat. Nu s-a întors nimeni dintre ei. În anul 1995, Procuratura Republicii Moldova a constatat lipsa în activitatea lor a elementelor de infracțiune”, menționează autoarea.

În carțile sale, Anastasia Balmuș prezintă destinele mai multor preoți din raionul Cimișlia, care au fost persecutați de regimul comunist. E vorba și de cazul unui grup de preoți, care au fost învinuiți că formau o grupare. Printre cei nominalizați se află și preotul Serafim Dabija, unchiul regretatului Nicolae Dabija, relatează Anastasia Balmuș: „Și în prima carte, Îndemn spre neuitare, am un capitol despre persecuțiile împotriva bisericii și a credincioșilor, demolarea bisericilor în anii 60. Am scris și despre preotul Ștefan Cicate, din Cimișlia. În a doua carte, Dosarele infernului, am scris despre preotul din Selemet, Maleavin. Biserica era numită de către activiștii din sat prăvălie, îi întrerupeau slujba preotului în mod grosolan – intrau în biserică și față de enoriași îi ordonau să ducă în centru vreun activist, sau să plece la corvoadă, sau la sovietul sătesc și să stea ore întregi sub ușă, fără să i se spună motivul chemării. Până la urmă a fost împușcat de sovietici, aflându-se la săpatul tranșeelor de bombardament militar.
Prezint și un dosar aparte, al slujitorilor de culte. Este vorba de 4 preoți, arestați la sfârșitul anului 1947, Elpidifor Zavițchi, din Selemet, Profirie Gondiu din Batâr, Serafim Dabija starețul Mănăstirii Zloți și Nicodim Onu, din Satul Nou. Au fost învinuiți în baza unor mărtururii adunate de la locuitorii din satele din împrejurimi și ale călugărilor din mănăstirea Zloți. Astfel, în acele mărturii din dosare, se zicea că Serafim Dabija i-ar fi adăpostit pe cei represați, că ar fi declarat că vor construi o mănăstire în cinstea izgonirii bolșevicilor de către ostașii români, că bolșevicii sunt cei mai răi pentru că nu cred în Dumnezeu, etc. Alți preoți au fost învinuiți aproximativ de aceleași lucruri, lui Nicodim Onu i s-a incriminat că a întâmpinat cu pâine și cu sare ostașii români. S-au găsit motive și au fost condamnați la 10 ani de închisoare în lagărele din Siberia, cu confiscarea întregii averi. Din fericire, s-au întors cu toții”.

Studiind documente și audiind zeci de martori, Anastasia Balmuș a ajuns la concluzia că organele sovietice au folosit tortura prin înfometare ca o formă de “educare”, a supunerii cetățenilor basarabeni. Foametea a avut proporții uriașe, care au fost mult diminuate de organele puterii sovietice. Au fost atestate mult mai multe cazuri de canibalism, oamenii își doseau membrii familiei decedați, ca să nu piardă porția de ajutor, pe care o primeau de la stat, afirmă autoarea: „Toți cei cu care am discutat prin sate, îmi povesteau în câteva fraze și despre foamete. Dar, am găsit și câteva doamne, născute în anii 30, cu care am discutat la azilul de bătrâni. Azi nu mai este nici una în viață. Despre foamete este atât de trist să vorbești! E un mare păcat. Am aflat despre o doamnă, care împreună cu sora sa, și-a mâncat sora mai mică, decedată în spital, după ce au adus-o acasă. Asemenea cazuri se întâmplau mai des, cadavrele celor decedați erau adeseori dosite, pentru a nu pierde acea ciorbă chioară pe care au început să le-o dea, apoi uneori cadavrele erau mâncate chiar de membrii familiei...

Cu toate că anul 46 a fost unul secetos, activiștii sovieticii veneau și scotoceau cu forța prin poduri, beciuri, șoproane, sechestrând tot ce găseau. Măturau absolut tot și plecau veseli și mândri de fapta lor. Desigur, oamenii au început să se îmbolnăvească, să mănânce deșeuri agricole, câini, mâțe, șobolani. Majoritatea erau bolnavi de distrofie subalimentară. În baza documentelor pe care le-am studiat, în decembrie 1946, 80 de procente din populația din Cimișlia era bolnavă de distrofie. Precum povestea un martor, Timofei Chelemândră, care era numit să strângă morții din case și să-i ducă la cimitir, căruța lui era neîncăpătoare, mai punea niște prelungitori prin părți, numite răscoale, ca să încapă cadavrele unul peste altul... Îi punea ca pe vreascuri, toți înghețați, și-i aducea în cimitirul din centrul Cimișliei, care era îmbrăzdat de tranșee. Erau două persoane care săpau șanțuri, dar nu le săpau prea adânci și le puneau oleacă de pământ de-asupra. Iar când venea a doua zi, zice Timofei Chelemândră, cânii ce făceau din cadavrele celea! Și se văicărea – Doamne, ce vremuri au fost – câinii mâncau oameni și oamenii mâncau câini.

Dacă vorbim despre numărul victimelor foametei, nu știm care a fost, putem estima doar aproximativ. Studiind arhivele din perioada sovietică, am numărat, spre exemplu în satul Cenac, din raionul Cimișlia, unde s-au pierdut în perioada foametei peste 40 procente din locuitori, circa 600 de victime ale foametei. Dar sătenii, au aflat de la moșul care îi înmormânta pe toți cei decedați, care și-a înregistrat într-un carnețel toate victimele, că în total au murit 901 creștini în acel sat. De asemenea, am aflat că în această localitate au dispărut 22 de familii. Cu absolut toți membrii... Să prefaci omul în fiară, nu e tortură sălbatică? Și unde era acel stat comunist, care a eliberat, precum a spus, Basarabia, pentru a-i face pe oameni fericiți? – se înteabă Anastasia Balmus.

La inițiativa autoarei și a membrilor Asociației istorice Ștefan cel Mare și Sfânt, în mai multe localități din raionul Cimișlia au fost instalate troițe și cruci, pe locul gropilor comune, unde au fost înhumate victimele foametei din 46-47.

Mai multe detalii aflați din interviul realizat cu Anastasia Balmuș.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
29,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:3,09 m/s
Sat
25
Sun
27
Mon
28
Tue
28
Wed
28
Arhivă Radio Chișinău