Tema foametei și a deportărilor era evitată în familie, iar când cineva începea vorba, chiar și în anii 80, când atmosfera era mai relaxată, mama trăgea obloanele, își amintește Ion Iovcev... Atât buneii, care erau dintr-o pătură înstărită – aveau o crîșmă în centrul satului, cât și părinții lui au avut de pătimit în perioada stalinistă. Casa le-a fost confiscată, multe rude au fost deportate, iar bunica a murit în timpul foametei, fiind îngropată într-o groapă comună, împreună cu alți 7-8 decedați, povestește Ion Iovcev:

“Prin 56-57, când aveam vreo 5-6 ani, nu înțelegeam de ce la noi în casă erau doi bărbați – tata și încă unul. Acesta al doilea era mai aspru, mă dojenea adeseori. Abia când am crescut mai mare, am înțeles că acesta era fratele mamei. Îi spuneam unchiul Constantin. El se întorsese din Kazahstan, unde a fost dus de bolșevici și a stat 7 ani într-un gulag. La întoarcere nu avea unde sta, deoarece casa bunicii fusese confiscată de bolșevici, de aceea a stat un timp la noi...

Mama s-a născut în satul Gavanoasa, raionul Vulcănești, fostul județ Cahul. Era dintr-o familie, care, putem spune, forma aristocrația satului. Bunica Maria terminase liceul la Bolgrad și era învățătoare, deși n-a lucrat nici o zi în școală - mama mi-a arătat chiar atestatul. Bunica avea cinci copii și-i educa acasă. Mama a fost mezina, s-a născut la 8 ani diferență de fratele ei, acest unchi Constantin. După cum spuneam, bunica se ocupa de educația copiilor - toți cântau la instrumente muzicale, erau instruiți în diferite domenii și vorbeau în 4 limbi – română, rusă, bulgară și puțină greacă.

Mama mi-a spus că bunica a murit în 46 , în perioada foametei. Tot atunci au murit încă vreo 7-8 persoane, care au fost înmormântate în aceeași groapă comună – au fost aruncate cadavrele unul peste altul, așa-i înmormântau atunci, nu mai aveau posibilitatea să facă sicrie”, povestește Ion Iovcev.

După război, autoritățile au hotărât să deschidă în satul Gavanoasa o casă de copii, care a activat un timp apoi s-a închis. Au confiscat casa bunicilor lui Ion Iovcev, care le rămăsese atunci părinților lui. Ulterior acolo a fost școala sătească. Părinții au trecut să locuiască într-o bojdeucă, ce rămăsese pustie după ce stăpânii fuseseră deportați. Dar și de acolo au fost mai apoi izgoniți, povestește Ion Iovcev:

“Când le-au confiscat casa, părinții nu au opus rezistență, că ar fi fost imediat deportați. Au trecut cu traiul într-o bojdeucă, un fel de bucătărie de vară, ce aparținuse unor vecini înstăriți, care fuseseră deportați. Acolo au trăit câțiva ani. Tata avea 7 clase, iar pe atunci 7 clase românești echivala cu o universitate, și i-a propus regimul sovietic funcția de contabil. L-au trimis la niște cursuri de perfecționare în orașul Ceadâr-Lunga. Mama era atunci însărcinată cu mine. Ea mi-a povestit despre aceasta înainte de a muri, în 1999. Eh, de-ai ști ce am mai avut a trage cu tine – mi-a spus mama într-o zi... Așa am aflat cum am venit și eu pe lume... După ce a plecat tata, au venit într-o zi activiștii și i-au spus mamei că trebuie să părăsească și acea bojdeucă. Ea a început să se împotrivească, atunci au îmbrâncit-o, deși se afla în ultima lună de sarcină și au alungat-o... După aceasta singură, părăsită, a născut într-o casă pustie din apropiere, unde au găsit-o apoi sătenii...”

Aflați mai multe detalii despre persecuțiile la care a fost supusă familia lui Ion Iovcev, fostul director al Liceului “Lucian Blaga” din Tiraspol, actualmente consilier în Parlamentul European, din interviul acordat pentru Radio Chișinău. (AUDIO)