Rezervele de aur | Zeci de mii de tone în subteran și milioane de tone în apa mărilor
-
11 Noiembrie 2018 14:48
De mii de ani, aurul a fost râvnit și considerat special. A fost cumpărat, tranzacționat și depozitat ca bogăție pentru generațiile din toată lumea. De-a lungul istoriei, au fost exploatate aproximativ 190 de mii de tone de aur. Ca să facem un exercițiu de imaginație, asta ar însemna un cub cu o latură de 21,4 metri.
În plus, cercetările arată că mai există aproximativ 54 de mii de tone de rezervă de aur sub pământ, care așteaptă să fie exploatate, relatează Digi24.
Acest metal este considerat atât de prețios încât, spre deosebire de alte mărfuri, aproape fiecare uncie de aur minerit disponibil pe pământ este în posesia omului.
Din totalul stocului de aur, peste 90 de mii de tone, adică aproape jumătate din total, sunt utilizate în sectorul bijuteriilor. Urmează investițiile private unde sunt folosite 40 de mii de tone, iar guvernele lumii au în total o rezervă care sare de 32 de mii de tone de aur.
Este adevărat, cea mai mare parte a aurului este folosită pentru realizarea de bijuterii, dar mai sunt numeroase industrii care se folosesc mai mult sau mai puțin de acest metal prețios. Vorbim aici de o cantitate de aproape 27 de mii de tone, iar cea mai mare parte se duce în industria IT. Fabricile de electronice ajung să folosească câteodată chiar și 12% din tonele extrase anual.
Se întâmplă însă ca mare parte din aurul folosit pentru gadgeturi să ajungă la groapa de gunoi. 7% din tot aurul care a fost extras de-a lungul timpului este acum în gropile de gunoi. A fost aruncat odată cu produsele electronice care conțin în componența lor metale prețioase. Iar cantitatea de aur irosit ar putea crește proporțional cu vânzările de telefoane și tablete.
Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, până în 2025 vor exista la nivel mondial două milioane de tone de electronice în gropile de gunoi, toate având în componența lor cantități mai mici sau mai mari de aur și alte materiale prețioase și rare.
Revenind la rezervele de aur din întreaga lume, pe lângă cele 54 de mii de tone neexploatate încă, se estimează că ar mai exista cel puțin 20 de MILIOANE de tone de aur dizolvat în apa mării. O cantitate uriașă pentru care nu există încă tehnologia necesară astfel încât să fie extrasă. Cine o va inventa va fi alchimistul suprem.