Reuters: Aviația rusă a făcut noi victime în rândul civililor sirieni

  • 04 Decembrie 2017 12:34
Reuters: Aviația rusă a făcut noi victime în rândul civililor sirieni

Cel puțin 27 de persoane au fost ucise și zeci rănite în urma atacurilor aeriene rusești și a forțelor guvernului sirian, efectiate duminică, 3 decembrie, transmite Reuters, care citeaza Centrul Sirian pentru Monitorizarea Drepturilor Omului, scrie paginaderusia.ro.

Agenția notează că 17 persoane au decedat ca urmare a unui atac aerian asupra unui cartier de locuinte și a unei piețe din Guta de Est.

În orașul Arbin din Siria au murit încă patru persoane. Celelalte victime provin din orașele Misraba și Harast. În total, potrivit Reuters, în cursul zilei de ieri, au fost efectuate aproximativ 30 de atacuri aeriene asupra loclaitatii Guta de Est. Interlocutorii agenției au raportat că loviturile de aviație „au țintit civilii”.

Potrivit Centrului de monitorizare a drepturilor omului din Siria, raidul aerian de duminică este cel mai sangeros efectuat în timpul zilei. Activiștii pentru drepturile omului spun că în ultimele 20 de zile, în zona Guta de Est au murit aproximativ 200 de civili, inclusiv femei și copii.

Potrivit ONU, în regiune există aproximativ 400.000 de civili si ca majoritatea au nevoie de ajutor umanitar și medical.

Guta de Est este una dintre zonele de așa-numita de-escaladara a conflictului militar din Siria. Cu toate acestea, operațiunile militare continuă în regiune conform informațiilor primite de la fața locului. Garanti ai zonei de de-escaladare sunt Rusia, Iranul și Turcia.

Din 2014, în lupta împotriva islamiștilor radicali din Siria s-a implicat o coaliție internațională condusă de Statele Unite. Coaliția sprijină forțele opoziției democratice siriene.

La rândul sau, campania militară rusă din Siria a început la 30 septembrie 2015.

Membrii coaliției și activiștii pentru drepturile omului au acuzat în repetate rânduri Moscova că susține regimul președintelui sirian Bashar al Assad, pe care țările occidentale il acuza de încălcări masive ale drepturilor omului si crime de razboi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău