Reuniunea de la Astana a fost amânată

  • 13 Ianuarie 2015 13:53

Reuniunea de la Astana la cel mai înalt nivel, în așa-numitul format Normandia (Ucraina, Germania, Franța și Rusia), programată pentru 15 ianuarie, nu va avea mai loc la termenul prevăzut, fiind amânată pentru o dată ulterioară, a anunțat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, după întâlnirea cu omologii săi rus Serghei Lavrov; cel ucrainean, Pavlo…

Reuniunea de la Astana la cel mai înalt nivel, în așa-numitul format Normandia (Ucraina, Germania, Franța și Rusia), programată pentru 15 ianuarie, nu va avea mai loc la termenul prevăzut, fiind amânată pentru o dată ulterioară, a anunțat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, după întâlnirea cu omologii săi rus Serghei Lavrov; cel ucrainean, Pavlo Klimkin, și cel francez, Laurent Fabius, relatează Agerpress.

La întâlnirile la nivel de miniștri de externe și directori politici nu s-a înregistrat niciun progres în problema ucraineană, a indicat Frank-Walter Steinmeier, subliniind că deosebit de dificile au fost discuțiile cu privire la crearea unei linii de demarcație, ceea ce ar fi trebuit să preceadă retragerea militarilor din zona de conflict.

'Divergențele dintre noi au demonstrat cât de dificil este să se facă progrese către o soluție politică, iar summitul de la Astana necesită o pregătire serioasă', a afirmat ministrul german de externe. Potrivit acestuia, se așteaptă ca Grupul de contact să se reunească în zilele următoare, într-o nouă încercare de identificare a posibilităților privind punerea în aplicare a acordului de la Minsk, prin care s-a decretat un regim de încetare a focului în zona de ostilități din estul Ucrainei.

Ministrul de externe al Letoniei, Edgars Rinkevics, a cărui țară deține în prezent președinția semestrială a UE, a declarat luni, la Moscova, unde s-a aflat într-o vizită oficială, că sancțiunile împotriva Rusiei vor putea fi relaxate sau chiar eliminate numai atunci când vor exista progrese reale privind punerea în aplicare a acordurilor de încetare a focului de la Minsk. În timpul vizitei sale la Moscova, el a spus că acestea acorduri nu sunt aplicate în prezent.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău