Maia Sandu, mesaj către oficialii europeni prezenți la Reuniunea de la Chișinău: „„Noi am ales calea europeană. În curând, statele UE vor avea de făcut și ele o alegere”
-
04 Noiembrie 2023 12:25
Reuniunea Președinților Comisiilor pentru afaceri ale Uniunii Europene și ai Comisiilor pentru afaceri externe, are loc sâmbătă, 4 noiembrie la Chișinău. Reuniunea „United4Moldova” este găzduită de Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova. În deschiderea evenimentului, șefa statului Maia Sandu a declarat că R. Moldova a ales calea europeană.
Totodată președinta R. Moldova a atras atenția că în timp ce vecinii noștri, Ucraina, își apară prin lupte teritoriul într-un război neprovocat cu prețul a multor vieți omenești, aici luptăm într-un război hibrid, prin care Rusia încearcă să ne abată de la democrația și chiar a încercat să răstoarne guvernul, iar atacurile continuă. Ea s-a referit la șantajul energetic, dezinformare și ingerințele în alegeri, prin finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și a candidaților. Tehnicile testate în Moldova vor fi folosite din nou, de asemenea - în Europa, dacă nu lucrăm împreună să le oprim, a atenționat Maia Sandu în fața oficialilor europeni.
Președinta R. Moldova a făcut apel către oficialii europeni, aproximativ 80 de reprezentanți ai parlamentelor statelor UE și ambasadori prezenți în sala Parlamentului de la Chișinău, să discute cu capitalele lor pentru a pleda cauza noastră de aderare la UE. „Noi am ales calea europeană. În curând statele UE vor avea de făcut și ele o alegere – acceptarea noastră ca potențiali membri ai familiei europene”.
„Noi alegem libertatea, independența, pacea și dreptul de a ne decide soarta. Noi nu avem altă alegere. Nu vom alege niciodată războiul, nu vrem să alegem sărăcia, nu putem să alegem pentru copii și țara noastră un viitor al terorii. Alegerea noastră nu este doar despre un nivel de trai european pe care vrem să-l avem în toată Moldova. E și despre ce fel de societate vrem să construim. Noi nu vrem o societate în care copiii sunt puși la închisoare pentru că gândesc liber, sau trimiși să moară într-un război de agresiune. Unde banii statului care trebuie să meargă pentru pensionari și copii se duc pentru bombe și tancuri care atacă o altă țară.
Alegerea noastră europeană este pentru noi, pentru Moldova, unica soluție de a salva generațiile următoare de pericolele unei asemenea societăți. Noi alegem ca toți copii care vor crește în Moldova să fie liberi să gândească, să trăiască bine acasă.
Alegerea este temelia libertății. Noi, cetățenii moldoveni, alegem, europenii aleg, Rusia nu alege, Rusia dictează. Iar noi alegem să fim liberi și chemăm toate guvernele UE să sprijine alegerea noastră și deschiderea negocierilor cu R. Moldova. Să sprijine lupta noastră pentru a fi cu adevărat independenți și aspirația noastră de a deveni parte a familiei europene. Sprijiniți alegerea noastră. Ea este clară și fermă”, a declarat Maia Sandu la reuniunea Președinților Comisiilor pentru afaceri ale Uniunii Europene și ai Comisiilor pentru afaceri externe.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a apreciat în cadrul evenimentului că prezența la Chișinău a oficialilor europeni este o expresie clară a solidarității față de parcursul european al R. Moldova.
„Războiul barbar al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a arătat cine ne sunt prieteni și cine dușmani. Pe de o parte, țările UE au fost alături de noi mereu, iar în ultimii doi ani am simțit ce înseamnă cu adevărat solidaritatea. Am avut lumină, căldură fără a fi șantajați. Pe de altă parte, încercările Rusiei de a ține Moldova în zona sa de influență, în care regulile nu se respectă, iar moldovenii sunt tratați ca inferiori, nu parteneri egali de dialog. Noi decidem cum vrem să ne dezvoltă, nu avem nevoie indicații de la Kremlin”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a subliniat că reforma justiției este angajamentul de căpătâi al guvernării. „Țara trebuie să scape de toți hoții și grupările criminale, vom duce până la capăt reforma chiar dacă avem rezistență în sistem”, a spus Igor Grosu.
Ambasadorul UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, a spus că săptămâna viitoare va fi publicat raportul Comisiei Europene privind extinderea, pe 8 noiembrie, care va fi urmat de reuniunea șefilor de stat și de guvern ai UE, în decembrie, unde liderii vor discuta pașii următori pentru R. Moldova.
UE crede în viitorul european al R Moldovei și sprijină efortul său pentru a depăși provocările care ar putea împiedica aspirațiile sale europene, a subliniat Janis Mazeiks. Totodată, el a subliniat că accesul în UE este proces bazat pe merite și R. Moldova trebuie să respecte toate cerințele și agenda de reforme pe care s-a angajat să o îndeplinească. El a spus că R. Moldova a făcut multe pentru îndeplinirea celor nouă angajamente asumate anul trecut. El a apreciat și cooperarea cu Parlamentul European.
Ambasadorul european a subliniat că sunt necesare reforme profunde, rapide, dar totodată să fie eficiente și transparente. De aceea calitatea este prioritară vitezei reformelor. Cu toții vrem să vedem reforme care să producă rezultate sustenabile. Aceasta necesită atenție și o abordare sistematică a procesului de reforme, a spus Janis Majeiks. UE este gata să livreze tot sprijinul necesar pentru R. Moldova ca să devină un stat membru al UE, va sprijini refacerea economică și construirea unei societăți moderne și rezilientă. UE a furnizat un sprijin fără precedent de 1,2 miliarde de euro, doar începând cu octombrie 2021, iar în curând vor veni și alte finanțări, a spus ambasadorul UE în R. Moldova.
În cadrul reuniunii este abordat subiectul perspectivei europene și cum pot fi sprijinite eforturile de integrare europeană a Moldovei. Dezbaterile se desfășoară în cadrul a trei sesiuni: integrarea europeană – realizări, acțiuni de întreprins și lecții de învățat; dezvoltarea economică și securitatea energetică; reziliența securității.