La cei 80 de ani împliniți, nu și-a văzut fratele, cercetător în domeniul tehnicii militare, decât din pozele apărute în presa de la Moscova după cel de-al Doilea Război Mondial, iar de cele două dintre surori, plecate la studii peste Prut în perioada României Mari și rămase acolo după ocupația sovietică, a rămas despărțită întreaga viață. Este povestea Elenei Secrieru-Filimon din satul Abaclia, raionul Basarabeasca, profesoară de limba română timp de aproape 60 de ani. 

Născută în anul 1936, în timpul României Mari, într-o familie cu cinci copii, mătușa Elena Secrieru-Filimon din satul Abaclia, fostă profesoară de limba română și rusă aproape 6 decenii, și-a cunoscut propriul frate doar din poze, iar mai târziu și prin intermediul unui bust al acestuia instalat în fața casei sale de către autoritățile locale în perioada sovietică. Deși nu s-a vorbit niciodată deschis în familie despre fratele ei - Ion Secrieru, - ajuns să studieze la Moscova încă înainte de revoluția bolșevică din 1917, se știa doar că este un mare cercetător în domeniul tehnicii militare din Uniunea Sovietică.

”S-a întâlnit cu Stalin care îl invita la ceai după serviciu. A fost un prieten de al său de la Moscova, la noi, și ne-a povestit. Ne-a scris scrisoare că el a fost prieten cu fratele meu, au lucrat împreună și mi-a spus multe lucruri”, își amintește Elena Secrieru-Filimon.

Unele documente din perioada sovietică menționează că Ion Secrieru ar fi stat la baza descoperirilor tehnice care au dus la construirea rachetelor Katiușa, dar și a avioanelor de luptă. În ce circumstanțe a murit acesta nu se cunoaște. Familia a primit două certificate de deces, după al doilea Război Mondial, în care însă nu se specificau detalii legate de moartea ”eminentului specialist militar al poporului moldovenesc”, după cum am găsit menționat cu litere chirilice, pe placă comemorativă de pe casa devenită muzeu în care locuiește astăzi mătușa Elena Secrieru-Filimon.

Povestea Mătușii Elena reflectă destinul a mii de familii basarabene forțate de împrejurările politice, în special după al Doilea Război Mondial, să ia drumul pribegiei, mulți fără să mai ajungă să se reîntâlnească vreodată susține, istoricul Ion Negrei.

”Încă când era era în perioada Imperiul Țarist puțini intelectuali basarabeni care făceau studii în străinătate nu erau acceptați să vină că își desfășoare activitățile la baștină pentru nu promova aici sentimentul național. Al doilea eveniment a fost cel de-al Doilea Război Mondial care deja a împărțit Basarabia în două.”

Alte două surori ale mătușii Elena au fost trimise de tatăl lor să studieze medicina în România, iar după ocupația sovietică au rămas definitiv acolo. Nici măcar prin scrisori nu prea au putut să țină legătura.

”Nu mai puteai trimite nicio scrisoare. Atunci era dificil cu scrisorile și cu aceste țări. Când era vorba de România, tatăl meu era numit boier român. Erau prost văzuți că au copii în România și Rusia. Așa a fost familia noastră făcută din bucățele de familie.”