Rețeta zilei | Supă de măcriș cu carne afumată

  • 20 Iulie 2018 16:59
Rețeta zilei | Supă de măcriș cu carne afumată

Într-o gospodărie din Florești, lângă Cluj, am mâncat într-o vară o supă de măcriș cu carne afumată. Ce bucătar s-ar încumeta să o ridice pe culmile gloriei?

Amestecul straniu de gusturi, ingredientul rarisim (azi), mai ales în asemenea cantitate, toate ar putea să-i marcheze unicitatea.

Deși afumătura te-ntoarce cu gândul la vântul iernii, măcrișul, fraged, e semn de vară încă nemântuită! Dar hai să nu vă țin mult cu gurile căscate și să trec la rețetă!

Ai trebuință, deci, de o jumătate de kilogram de ciolan de porc afumat (nu prea gras), o jumătate de kilogram de măcriș, 3-4 linguri de orez (spălat și scurs bine), 2-3 linguri de smântână dulce, sare (după gust).

Ciolanul se spală (se răzuie părul, dacă e cazul, dar gospodinele din Ardeal nu l-ar fi pus la afumat „nebărbierit”), se taie în bucăți (cât mai aproape de os) și se pune la fiert în doi litri de apă rece. Când carnea este aproape fiartă, se desprinde de pe os (care se va scoate din oală, cu tot cu zgârciurile lui de la capăt) și se adaugă măcrișul, spălat și tăiat (nu prea mărunt) și orezul.

Se mai lasă să fiarbă un sfert de ceas. Dacă e nevoie, se potrivește de sare.

Smântâna se încălzește separat, apoi se toarnă peste supă. (Și mai plăcută la gust este dacă se adaugă direct în castroanele de supă, când se aduce la masă).

Sursa: Antena Satelor

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău