Rețeta zilei | Cartofi cu usturoi la cuptor, pentru ziua Trisfetitelor
-
06 Februarie 2018 11:36
În miezul iernii, în popor se obișnuia cinstirea acestor trei divinităț: Trisfetitele. Temute și respectate în același timp, ele au instituit o serie de reguli și interdicții care s-au păstrat până astăzi. În această zi, se mănâncă de post.
Cu atat mai mare era puterea acestor trei divinitati populare, cu cat in popor nici macar nu se cunoaste numele lor adevarat. Le numeau simplu: Trisfetitele. Inca de pe atunci exista interdictia de a nu le rosti numele daca nu doreai sa ramai orb sau fara vreo parte a corpului.
Oamenii si le imaginau pe Trisfetite ca avand infatisarea unor femei foarte tinere. Despre ele se spunea ca umblau odinioara pe Pamant alaturi de Dumnezeu si chiar i-au dat acestuia apa atunci cand era insetat. Poate din aceasta cauza, in vreme de seceta, crestinii se roaga la Trisfetite sa le aduca ploaie. O alta legenda ne povesteste ca au fost demult trei fete. Primele doua, mai mari, duceau o viata nelegiuita. Cea mai mica s-a rugat de ele sa se schimbe si mai bine sa lucreze ceva. Surorile au ascultat-o si toate au inceput sa teasa o naframa. Trei zile au lucrat incontinuu, iar in a patra zi s-au oprit sa se odihneasca. Aceasta a patra zi a devenit un semn al sarbatorii.
Aceasta zi este respectata in special de femei, pentru a avea spor la tors si ca sa nu le moara barbatii prea curand. Se fac colive si se duc la biserica pentru a fi sfintite. Mai mult, se fac praznice pentru sufletul celor care au murit neimpartasiti. Pe de alta parte, nu este bine sa lucrezi in aceasta zi de sfarsit de ianuarie. Cei care nu respecta aceasta interdictie vor fi mancati de lup atunci cand vor pleca la drum sau le vor muri vitele din gospodarie. In alte cazuri, se spune ca-si vor pierde mintile sau orice vor face va fi pe dos. De altfel, Trisfetitele au renumele de a face totul pe dos. Daca pana atunci vremea a fost calda, cu siguranta aceasta se va schimba.
Noi vom gati azi bucatele respectand întocmai reteta și, mai ales, adaugand usturoi din belșug. Pentru cartofi la cuptor ai trebuinta de: 8 cartofi de marime potrivita, 20 catei de usturoi, 1 ceapa, sare, 2 linguri ulei. Cartofii se curata, se spala si se taie in doua pe lung, apoi feliute subtiri cam de 5 mm. Intr-o cratita, se pun la fiert in apa care sa-i acopere doar cu 2-3 cm, adaugandu-se si ceapa taiata in doua. Se lasa sa clocoteasca la foc mic 10 minute. Usturoiul se curata, se spala si se toaca marunt. Se pune ulei pe fundul unui vas, ungandu-se si peretii. Se strecoara cartofii si se asaza in vasul pregatit. Deasupra se presara usturoiul tocat, eventual putina boia de ardei dulce si o parte din zeama scursa. Vasul se da la cuptor, la foc potrivit, timp de 30 de minute.
Sursa: Antena Satelor