Resetarea relațiilor de colaborare dintre UTM și Inspectoratul General pentru Migrație

  • 01 Martie 2023 18:47
Resetarea relațiilor de colaborare dintre UTM și Inspectoratul General pentru Migrație

Reprezentanții Universității Tehnice a Moldovei și Inspectoratului General pentru Migrație s-au întrunit pentru o ședință de lucru, la care au participat dna Daniela Pojor, Prorector pentru Finanțe și Relații Internaționale, dl Vadim POPOVICI, Directorul adjunct, Comisar-șef și reprezentanții ai ambelor instituții, se arată în comunicatul UTM.

Subiectul de bază discutat în cadrul întrunirii a fost dezvoltarea relațiilor de colaborare între UTM și Inspectoratul General pentru Migrație. Dna Prorector Daniela POJAR a menționat despre importanța stabilirii unor subiecte comune și semnarea unui acord de colaborare pe domenii de interes mutual.

La fel, dna Daniela Pojor a specificat despre prevederile Strategiei de Internaționalizare Instituțională a UTM reiterând despre necesitatea intensificării procesului de atragere a studenților străini la studii de licență, master și doctorat. Acest subiect devenind o prerogativă care trebuie dezvoltată reieșind din tendințele instituțiilor de învățământ superior de a spori numărul de studenți și vizibilitatea pe plan internațional.

Doamna Prorector a comunicat despre experiența altor universități din țară și de peste hotare cu referire la majorarea considerabilă a numărului de studenți internaționali la diverse programe de studii, care au devenit atractive și solicitate în ultimii ani, totodată a fost menționat interesul sporit al studenților internaționali față de programele de studii oferite de UTM, inclusiv despre valoarea adăugată pe care studenții internaționali o aduc, menționând despre importanța dezvoltării acestui segment în universitățile din RM.

În acest context, a fost subliniat efortul depus de UTM pentru menținerea unui climat confortabil pentru studenții internaționali specificând despre activitatea pe care o desfășoară Liga Studenților Internaționali în cadrul UTM.

Discuția a fost urmată de un șir de întrebări și răspunsuri din partea ambelor instituții cu privire la identificarea și soluționarea unor probleme cu referire la instruirea studenților internaționali și necesitatea suportului acestora în perioada aflării la studii.

UTM a intervenit cu propunerea de a organiza întruniri periodice cu studenții internaționali și reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație pentru oferirea de instruiri și discutarea subiectelor care apar în perioada de studii a studenților internaționali aflați în RM.

Din dialogul purtat se desprinde necesitatea fortificării relațiilor de colaborare și stabilirea unui nivel de comunicare eficient între Universitatea Tehnică a Moldovei și Inspectoratul General pentru Migrație.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Arhivă Radio Chișinău