Republica Moldova va primi un suport bugetar în valoare de 211 milioane de dolari

  • 31 Mai 2023 15:32
Republica Moldova va primi un suport bugetar în valoare de 211 milioane de dolari

Un suport bugetar în valoare de 211 milioane de dolari va fi oferit Republicii Moldova, în vederea creșterii economice și dezvoltării programelor sociale, de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Un proiect de hotărâre privind încheierea Acordului de finanțare în acest sens a fost aprobat, astăzi, 31 mai, în ședința de Guvern, anunță Ministerul Finanțelor.

Mijloacele financiare urmează a fi oferite în cadrul Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2 (DPO)”. În total, Programul presupune un suport bugetar în sumă de 211 milioane de dolari SUA, dintre care circa 100 de milioane de dolari constituie împrumut de la BIRD, iar 111 milioane sunt sub formă de grant. 

Programul conține 8 subacțiuni ce țin de implementarea unor măsuri privind statutul refugiaților și integrarea lor în societate; managementul în situații de urgență, inclusiv din cauza afluxului de refugiați; consolidarea programului antisărăcie; creșterea eficienței energetice; consolidarea capacității fondului de garantare a depozitelor; consolidarea guvernanței întreprinderilor de stat; continuarea reorganizării sectorului feroviar și digitalizarea serviciilor pentru afaceri.

Împrumutul va fi oferit pentru 21 de ani, inclusiv o perioadă de grație de 3 ani, la o rată a dobânzii variabilă. Atât împrumutul, cât și grantul vor fi debursate într-o singură tranșă, după ratificarea Acordului de către Parlamentul Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-4,76
Cer fragmentat
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău