Republica Moldova va găzdui cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest. La reuniune vor participa parlamentari din Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Ucraina, precum și membri ai Parlamentului European
-
14 Februarie 2023 11:59
Republica Moldova va găzdui cea de-a 10-a sesiune ordinară a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (AP Euronest), care va avea loc în perioada 19-21 februarie anul curent. La reuniune vor participa parlamentari din Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Ucraina, precum și membri ai Parlamentului European. Din partea Parlamentului Republicii Moldova la această întrunire vor participa deputații membri ai delegației la Adunarea Parlamentară Euronest, transmite Serviciul de presă al legislativului.
Pe parcursul zilei de duminică, 19 februarie, vor avea loc ședințele comisiilor AP Euronest, care vor fi transmise în direct. La ședința Comisiei pentru afaceri politice, drepturile omului și democrație va fi discutat raportul Comisiei privind promovarea guvernanței în instituțiile publice pe baza dialogului politic și a cooperării instituționale în vederea creșterii eficienței și capacității administrative. De asemenea, parlamentarii vor face un schimb de opinii despre combaterea dezinformării în țările din Parteneriatul Estic.
La Comisia pentru integrare economică, aproximare juridică și convergență în politicile Uniunii Europene va fi examinat raportul privind dezvoltarea economică și provocările din capitalele țărilor din Parteneriatul Estic în perioada de după COVID-19. Totodată, se va discuta despre finanțarea necesităților de redresare și reconstrucție a Ucrainei, precum și relansarea economică a regiunii Parteneriatului Estic.
În cadrul ședinței Comisiei pentru securitatea energetică va fi propus spre votare raportul privind tranziția energetică ecologică ca răspuns la provocările actuale în materie de securitate energetică în cadrul Parteneriatului Estic în contextul războiului de agresiune și de ocupație al Rusiei. La aceeași ședință se va discuta despre abordarea nevoilor critice în ceea ce privește interconexiunile și infrastructura energetică în zona Parteneriatului Estic, precum și despre mecanismul comun de achiziție de gaze al UE și Parteneriatul Estic.
Tot duminică va avea loc ședința Comisiei pentru afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă, la care va fi examinat raportul Comisiei privind compatibilitatea dintre programele de vaccinare ale UE și ale țărilor din Parteneriatul Estic.
Ședințele comisiilor vor fi urmate de reuniunile informale ale familiilor politice și de ședința Biroului permanent al AP Euronest.
Inaugurarea celei de-a X-a sesiuni ordinare a AP Euronest va avea loc luni, 20 februarie. La eveniment va participa conducerea țării: Președinta Maia Sandu și Președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul dezbaterilor cu delegațiile naționale și grupurile politice vor fi abordate subiecte ce țin de viitorul politicii Parteneriatului Estic ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și noul context de securitate regională. Miercuri, 22 februarie, copreședinții AP Euronest, Ina Coșeru și Andrius Kubilius vor susține un briefing de presă.
Adunarea Parlamentară Euronest a fost înființată pe 3 mai 2011 la Bruxelles, când președinții parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană au semnat Actul Constitutiv al Adunării.
Misiunea Adunării Parlamentare Euronest este de a promova condițiile necesare accelerării asocierii politice și integrării economice între UE și partenerii est-europeni, precum și de a consolida cooperarea în regiune, precum și între regiune și UE. Adunarea multilaterală contribuie la consolidarea, dezvoltarea și creșterea vizibilității Parteneriatului estic.