Republica Moldova va construi prima cale ferată electrificată cu ecartament european, pe segmentul Chișinău–Ungheni
-
24 Septembrie 18:36

Republica Moldova ar putea avea în curând prima cale ferată electrificată cu ecartament european, pe segmentul Chișinău–Ungheni, ceea ce va asigura o conectare directă la rețeaua modernă de căi ferate europene.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), investiția va aduce beneficii semnificative pe termen lung.
„Este vorba de călătorii mai rapide și mai sigure pentru pasageri, în condiții moderne de confort; stimularea comerțului și a conectivității transfrontaliere, prin facilitarea transportului de mărfuri către Uniunea Europeană; integrarea Republicii Moldova în rețeaua centrală TEN-T a Uniunii Europene, ceea ce va spori competitivitatea economică și atractivitatea pentru investiții”, explică MIDR.
Studiul de prefezabilitate al proiectului este realizat cu sprijinul Facilității pentru Investiții în Conectivitate în Parteneriatul Estic (EPIC), inițiativă care contribuie la dezvoltarea infrastructurii durabile și la extinderea rețelei europene de transport.
„Noua linie Chișinău–Ungheni va reprezenta nu doar o inovație tehnică pentru infrastructura feroviară națională, ci și un proiect strategic care aliniază Republica Moldova la standardele europene de transport. Prin această investiție, țara va dispune de o legătură directă și eficientă cu statele membre ale Uniunii Europene, consolidând atât mobilitatea cetățenilor, cât și perspectivele economice pe termen lung”, precizează Ministerul Infrastructurii.