Republica Moldova va comemora 75 de ani de la cel de al doilea val de deportări sovietice, cel din 5-6 iulie 1949

  • 04 Iulie 11:50
Republica Moldova va comemora 75 de ani de la cel de al doilea val de deportări sovietice, cel din 5-6 iulie 1949

În această săptămână, se împlinesc 75 de ani de la cea de-a doua și cea mai de amploare operațiune de deportări, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Evenimentul va fi marcat la Chișinău, sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 8.00, prin acțiuni de comemorare - depuneri de flori și un minut de reculegere pe Aleea Gării, cu participarea conducerii țării, precizează un comunicat al Guvernului Republicii Moldova.

Ulterior, la ora 9.00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi lansată expoziția „Trenul Durerii”, aflată la cea de-a doua ediție. În acest an, expoziția va fi prezentată într-un format nou, cu elemente digitale și grafice, conținut multimedia, obiecte, poze și istorii din viața familiilor deportate. De asemenea, în cele două vagoane, va fi amenajată o bibliotecă cu cărți despre acele evenimente triste, iar vizitatorii vor putea găsi în Cartea Memoriei numele rudelor deportate.

Persoanele care vor vizita expoziția din centrul capitalei vor fi însoțite de istorici și ghizi. Datorită elementelor de realitate virtuală, expoziția va putea fi văzută din orice colț al Republicii Moldova, dar și din afara țării, prin scanarea unui QR-cod. 

De asemenea, în memoria victimelor deportării din 1949, Ministerul Culturii împreună cu instituțiile din subordine, dar și parteneri va organiza pe parcursul lunilor iulie și august mai multe evenimente de comemorare. Printre acestea se numără expoziții tematice la Biblioteca Națională, Biblioteca Națională pentru copii „Ion Creangă”, la Muzeul Național de Istorie, dar și spectacole ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău și „Alecu Russo” din Bălți. 

La 5 iulie, la Muzeul în aer liber din satul Mereni, Anenii Noi, va avea loc o Conferință Internațională, organizată de Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și Fundația Academia Civică, București. 

Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949 este cea mai amplă deportare de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, în urma căreia au avut de suferit 36 mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Casele, pământurile și bunurile țăranilor deportați au fost transmise colhozurilor, iar o parte au fost furate și vândute. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău