Republica Moldova va avea acces la fonduri europene pentru consolidarea democrației și reformarea justiției
-
06 Martie 14:50

Republica Moldova va avea acces la fonduri europene pentru consolidarea democrației și reformarea justiției. Parlamentul a ratificat Acordul privind participarea la Programul UE „Justiție” și a votat în prima lectură Acordul pentru Programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”, ambele pentru perioada 2021-2027, transmite Radio Chișinău.
Acordul cu Uniunea Europeană privind participarea țării noastre la Programul „Justiție” (2021 – 2027) va oferi finanțare pentru sprijinirea cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală, prin formarea judecătorilor și a altor practicieni din domeniul dreptului și prin facilitarea accesului nediscriminatoriu al tuturor la justiție.
Beneficiarii acestui program vor fi autoritățile naționale și organizațiile societății civile.
Secretarul de stat la ministerul Justiției, Eduard Serbenco, a reafirmat angajamentul Republicii Moldova față de aderarea la Uniunea Europeană și alinierea la standardele UE în domeniul justiției.
„Republica Moldova este implicată în mod activ în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar și are două capitole foarte importante pe domeniul justiției, Sistemul Judiciar și Drepturile Fundamentale, dar și capitolul 24, Justiție, Libertate și Securitate, considerăm că participarea la beneficiile acestui program se pliază foarte reușit pe nevoile de care are nevoie Republica Moldova în vederea fortificării atât a sectorului guvernamental și mă refer aici în special la profesiile judiciare, la procurori, la judecători. Participarea Republicii Moldova implică respectarea standardelor stricte ale Uniunii Europene în ceea ce privește buna gestiune financiară, transparența și prevenirea fraudelor”, a spus Eduard Serbenco.
În cadrul Programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”, Republica Moldova va contribui la trei componente importante: promovarea drepturilor omului, a nediscriminării și a egalității de gen; stimularea implicării și participării cetățenilor la viața democratică a UE; și combaterea violenței, inclusiv a celei bazate pe gen. De acest program vor putea beneficia atât persoanele fizice, cât și organizațiile societății civile.
Ratificarea Acordului pentru Programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” urmează să fie examinată în a doua lectură în plenul Parlamentului.